Peste 7.300 de spectatori au asistat între 27 noiembrie - 9 decembrie la cea de-a treia ediţie a Festivalului de teatru interferenţe, găzduit de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.
Cei mai mulţi spectatori, peste 850 în fiecare seară, au asistat la reprezentaţiile spectacolelor „Regele moare", de Eugen Ionescu, regia Silviu Purcărete şi „Călătoriile lui Gulliver", exerciţii scenice după opera lui Jonathan Swift, coordonate tot de Silviu Purcărete.
Festivalul Internaţional de Teatru INTERFERENŢE 2012 a durat treisprezece zile şi a reunit 21 de reprezentaţii şi un concert de jazz, provenind din nouă ţări (Elveţia, Franţa, Bulgaria, Ungaria, Germania, Coreea de Sud, Cehia, Serbia şi România).
În premieră festivalul a inclus şi o secţiune OFF, găzduită de Casa TIFF, unde au avut loc lansări de carte, expoziţii, discuţii cu protagoniştii spectacolelor. "Feedback-ul a fost foarte bun", a precizat Beata Ketesdy, resposabilul de relaţii cu presa al TMSC, conform căreiea expunerea mediatică a festivalului a fost de asemenea una foarte concistentă.