Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regele britanic al rock-ului

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 10 decembrie 2012 ·

În 1980, John Lennon a compus excelentul album “Double Fantasy”. Pe 8 decembrie 1980, Lennon a fost acostat de un tânăr şi rugat să-i acorde un autograf pe o copie a proaspătului album. La întoarcerea acasă, Lennon a fost împuşcat mortal de Mark David Chapman, tânărul care-i solicitase autograful cu puţin timp înainte.

John Winston Lennon s-a năcut în Liverpool, pe 9 octombrie 1940, la Liverpool Maternity Hospital. A fost fiul Juliei şi al lui Alfred Lennon, de meserie marinar în flota comercială britanică. Bătălia Angliei tocmai se terminase, dar războiul cu Germania era departe de a se sfârşi, motiv pentru care John a primit şi numele de Winston, de la numele primului-ministru britanic din acea perioadă, Winston Churchill.

Tatăl lui John lucra departe, pentru lungi perioade de timp, pe un vapor, iar John era crescut de o mătuşă şi de unchiul său, George. După ce mama lui John a rămas însărcinată cu un alt bărbat, tatăl lui John a refuzat să se mai întoarcă la familia sa, emigrând în Noua Zeelandă şi privându-l pe Lennon de sfaturi în perioada de formare, acesta fiind probabil motivul pentru care John a devenit un copil obraznic. În plus, moartea unchiului său l-a afectat puternic pe adolescentul John.

Şcoala nu l-a preocupat prea mult pe John Lennon, acesta remarcându-se doar prin talentul său deosebit la desen. Mama sa i-a cumpărat prima chitară în 1956, un ieftin Gallotone acustic campion. În 15 iulie 1958, pe când Lennon avea 17 ani, mama lui a fost lovită de o maşină şi ucisă. A fost admis cu greu la Liverpool College of Art. La colegiu, a început să poarte haine Teddy Boy şi şi-a format o reputaţie proastă din cauza întreruperii orelor şi ridiculizării profesorilor. Ca urmare, a fost exclus din cercul de pictură, apoi şi din cel de artă grafică, şi a fost ameninţat cu expulzarea pentru comportamentul său, incluz

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 18 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum 22 minute
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 10 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/37°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/34°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°