Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegerile parlamentare la Fălticeni

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 10 decembrie 2012 ·

În zona Fălticeni au fost organizate pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 122 de secţii de votare. Cele mai multe secţii de votare, 18 la număr, au funcţionat în municipiul Fălticeni, câte zece secţii de votare au fost în oraşul Dolhasca şi comunele Forăşti şi Vadu Moldovei şi doar două secţii de votare au avut alegătorii din Bogdăneşti, Drăguşeni şi Hârtop.

În municipiul Fălticeni, pe listele electorale permanente pentru alegerea deputaţilor şi a senatorilor au fost înscrise 26.744 de persoane cu drept de vot. Dintre acestea, până la ora 16.00 au fost prezenţi la urne 7.300 de alegători (28%), iar până la ora 19.00 s-au prezentat la urne 9.182 de persoane (34,3% din cei înscrişi pe listele permanente).

La deschiderea secţiilor de votare, primii care au dorit să-şi exprime opţiunea electorală au fost persoanele vârstnice, categorie de cetăţeni care au constituit majoritatea votanţilor până la ora 13.00.

Deşi a nins abundent ieri, nu s-au înregistrat probleme deosebite, trei pluguri semipurtate, o sărăriţă, un utilaj unimog şi o wollă fiind prezente pe străzile din municipiul Fălticeni pentru a îndepărta zăpada încă de sâmbătă seara. Pentru curăţarea trotuarelor, autorităţile locale au folosit un utilaj cu lamă achiziţionat în acest an.

Prioritare pentru deszăpezire au fost drumul european 85, străzile care asigură legătura dintre municipiu şi localităţile învecinate, străzile secundare intens circulate. Până la ora 17.00, utilajele pentru îndepărtarea zăpezii au trecut cel puţin o dată pe toate străzile din oraş.

În zona Fălticeni au fost organizate pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 122 de secţii de votare. Cele mai multe secţii de votare, 18 la număr, au funcţionat în municipiul Fălticeni, câte zece secţii de votare au fost în oraşul Dolhasca şi comunele Forăşti şi Vadu Moldovei şi doar două secţii de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 6 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 3 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°