Preşedintele venezuelean Hugo Chavez şi-a desemnat vicepreşedintele Nicolas Maduro ca succesor cu scopul de a continua chavismul fără el şi a garanta unitatea mişcării socialiste în absenţa sa, dacă va trebui să abandoneze puterea din cauza cancerului de care suferă, estimează analiştii.
Numindu-şi ministrul afacerilor externe şi vicepreşedinte ca moştenitor politic, Hugo Chavez a început sâmbătă tranziţia puterii şi a făcut anunţul el însuşi pentru a-i garanta sprijinul, a explicat pentru AFP preşedintele Institutului anchetelor de opinie Datanalisis, Luis Vicente Leon.
Maduro (49 de ani) a fost numit vicepreşedinte în octombrie, după realegerea lui Hugo Chavez la conducerea statului, în urma unei campanii marcate deja de incertitudini faţă de starea de sănătate a preşedintelui în exerciţiu.
Vicepreşedintele va asigura temporar puterea dacă dl Chavez se va afla în imposibilitate de a-şi asuma atribuţiile şi a fost învestit candidat oficial al puterii în eventuale alegeri care ar trebui să aibă loc în următoarele 30 de zile după retragerea preşedintelui.
Hugo Chavez a dezvăluit sâmbătă că suferă de o nouă recidivă a cancerului de care a fost tratat din iunie 2011, necesitând o nouă intervenţie chirurgicală care va fi realizată din nou la Havana, în orele următoare.
Preşedintele Chavez - care exercită din 1999 o putere fără partaj, marcată de o foarte puternică personalizare şi care nu a permis niciodată până în prezent afirmarea altor lideri în cadrul Partidului Socialist Unificat din Venezuela (PSUV) vrea să asigure de acum înainte unitatea taberei sale în spatele lui Maduro.
Preşedintele "a dat un ordin care să fie executat în cele mai bune condiţii, ceea ce înseamnă că el încearcă să-şi unească tabăra în spatele lui Maduro, independent de faptul că el va fi declarat inapt sau nu să-şi exercite atri