Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezvăluirile prezentatorilor de radio a căror farsă a dus la sinuciderea unei asistente britanice: Suntem "marcaţi, goliţi şi zdruncinaţi"

Publicat in Mediafax, luni 10 decembrie 2012 ·

Cei doi prezentatori de radio din Australia a căror farsă a dus la sinuciderea uneia dintre asistentele care o îngrijeau pe ducesa Catherine au povestit luni despre durerea pe care le-a provocat-o tragedia pe care au generat-o involuntar.

Mel Greig şi Michael Christian, cei doi prezentatori ai postului 2DayFM Sydney, au spus că moartea asistentei Jacintha Saldanha i-a "marcat, golit şi zdruncinat".

Greig şi colegul ei, Christian, care a pus la cale farsa, s-au ţinut departe de ochii presei şi ai oamenilor, după ce sinuciderea asistentei a atras asupra lor un val de furie pe reţelele sociale.

În declaraţiile făcute luni la televiziunea australiană şi citate de Reuters, Greig a mărturisit că primul gând al său după ce a aflat de moartea asistentei a fost îndreptat către familia acesteia.

"Din nefericire, îmi amintesc foarte bine de acel moment, pentru că, de fapt, nu am încetat nicio clipă să mă gândesc la el. Îmi amintesc cum prima întrebare care mi-a venit în minte a fost dacă era mamă", a povestit Mel Greig, cu lacrimi în ochi.

"Mi-am dorit să iau legătura cu ei, să îi îmbrăţişez şi să le spun cât de rău îmi pare. Sper că sunt bine, chiar sper asta. Îmi doresc să depăşească momentul cu bine", a mai spus aceasta.

Puternic afectat de situaţie, Christian a spus că speră că familia asistentei decedate va primi întregul sprijin de care are nevoie.

Jacintha Saldanha, în vârstă de 46 de ani, a fost găsită moartă, vineri, într-un apartament din apropierea spitalului King Edward VII. Gestul acesteia a fost pus pe seama faptului că, pe 4 decembrie, a căzut în plasa celor doi prezentatori radio, care s-au dat drept regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii şi prinţul Charles şi au obţinut informaţii confidenţiale despre starea de sănătate a ducesei de Cambridge, Catherine, soţia prinţului William.

Cu aceeaşi viteză s-a răspân

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 2 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 2 ore
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 2 ore
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

Putin și Trump s-au felicitat reciproc de Ziua Victoriei. Kremlin: „Au fost cuvinte calde”

HotNews acum 22 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump s-au felicitat reciproc, prin intermediul consilierilor lor, pentru cea de-a 80-a aniversare a victoriei Aliaţilor asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, a i

Începe oficial campania electorală pentru turul doi al prezidenţialelor. AEP anunţă regulile

Pagina de media acum o ora
Campania electorală pentru turul al doile al alegerilor prezidenţiale din 2025 începe oficial astăzi, 9 mai, anunţă Autoritatea Electorală Permanentă. Instituţia reaminteşte într-un comunicat de presă regulile campaniei şi îi îndeamnă pe competitori

Zeci de persoane din județul Brașov, la spitale cu muşcături de căpuşe / Care sunt sfaturile autorităţilor de sănătate publică

G4Media acum o ora
Zeci de persoane au ajuns la spitalele din judeţul Braşov, în ultima perioadă, după ce au fost muşcate de căpuşe. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov transmite o serie de recomandări pentru prevenirea muşcăturilor acestor insecte, subliniind c

OFICIAL Xabi Alonso și-a anunțat plecarea de la Bayer Leverkusen: „Am căzut de comun acord. Sunt ultimele două meciuri ale mele aici” » Spaniolii anunțaseră de dimineață că a semnat deja cu Real Madrid

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Xabi Alonso (43 de ani) și-a anunțat plecarea de la , după 2 ani și jumătate pe banca „aspirinelor”. Este principalul favorit să preia banca celor de la

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 5 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum 5 ore
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

JD Vance, despre conflictul dintre India și Pakistan: „Nu este treaba noastră”. Care este îngrijorarea administrației de la Washington

HotNews acum 57 minute
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat joi că India şi Pakistanul ar trebui să-şi reducă tensiunile, dar a adăugat că SUA nu pot controla cei doi vecini asiatici înarmaţi nuclear şi că un război între ei nu ar fi „treaba” Statelor Unite, rela

Vremea

București
acum

16°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°