Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERI PARLAMENTARE - Constanţa: USL a câştigat toate colegiile; Puiu Haşotti, Mădălin Voicu şi Manuela Mitrea - noi mandate

Publicat in Mediafax, luni 10 decembrie 2012 ·

USL a câştigat în judeţul Constanţa toate cele 14 colegii, care vor fi reprezentate printre alţii de Alexandru Mazăre, ministrul Culturii, Puiu Haşotti, Mădălin Voicu şi Manuela Mitrea, care şi-au reînnoit mandatele, potrivit rezultatelor parţiale ale Biroului Electoral Judeţean.

În judeţul Constanţa, până în prezent, au fost centralizate voturile din şapte colegii, toate acestea fiind câştigate de candidaţii USL, în timp ce pentru celelalte şapte colegii voturile au fost centralizate doar parţial, însă şi în acestea USL are cele mai mari procente.

Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Constanţa, după centralizarea voturilor din cele 122 de secţii ale Colegiului 3 pentru Senat, Alexandru Mazăre a obţinut 66,78 la sută din voturi, fiind urmat de Gheorghe Măndilă (ARD) - 15,86 la sută şi Negiat Sali (PPDD) - 14,57 la sută.

În Colegiul 4 pentru Senat, după centralizarea voturilor, preşedintele PC Constanţa, Mircea Banias, a obţinut 58,76 la sută, preşedintele PDL Constanţa, Gigi Chiru - 24,13 la sută, iar Maria Stavrositu (PPDD) - 14,24 la sută.

Rezultate finale au fost anunţate şi în cinci colegii pentru Camera Deputaţilor.

Astfel, Colegiul 6 a fost câştigat de Eduard Martin (USL) - 61,58 la sută, pe locul doi clasându-se Iustin Fabian Roman (ARD) - 15,54 la sută, iar pe al treilea candidatul (PPDD) - Nicolae Şandru - 15,14 la sută.

Colegiul 7 a revenit candidatului USL Mircea Titus Dobre - 63,34 la sută, în timp ce Mircea Stoian (PPDD) s-a clasat al doilea cu 15,62 la sută, iar candidata ARD Oana Maria Florea a obţinut 14,14 la sută.

Candidatul USL în Colegiul 8, Manuela Mitrea, a obţinut 63,67 la sută, pe locurile următoare situându-se Gheorghe Andrei (ARD) - 16,10 la sută şi George Andrei Popescu (PPDD) - 13,14 la sută.

Colegiul 9 a fost adjudecat de Remus Cernea (USL) - 57,23 la sută, fiin

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 32 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 30 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

Panică într-un mall din Botoșani. Sute de oameni evacuați și străzi blocate de Poliție din cauza unei posibile scurgeri de gaze VIDEO

Ziare.com acum 43 minute
Au fost momente de panică într-un mall din orașul Botoșani, vineri, 21 iunie, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului și au decis evacuarea preventivă a p

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 16 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 9 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°