Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi cum se atribuie mandatele de parlamentar

Publicat in Rondul de Sibiu, luni 10 decembrie 2012 ·

Alegerile parlamentare de duminică s-au desfăşurat în 315 colegii uninominale pentru deputaţi şi 137 de colegii pentru senatori, iar procesul de alocare a mandatelor cuprinde două etape de repartizare – pe circumscripţie şi pe ţară – şi două etape de atribuire efectivă a mandatelor, se arată într-o analiză realizată de agenția de presă Mediafax.

Mandatele de deputat şi de senator vor fi atribuite de birourile electorale de circumscripţie, potrivit voturilor obţinute de candidaţi şi ţinându-se cont, în unele cazuri, de rezultatele formaţiunilor politice din care fac parte.

Pentru a câştiga mandatul în prima etapă, un candidat trebuie să obţină majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul în care a candidat (50 la sută plus 1).

În această etapă, mandatul este atribuit în sistem majoritar uninominal, adică vor primi mandate candidaţii din colegiul uninominal care obţin majoritatea voturilor în acest colegiu.

Legea nu permite, însă, ca un candidat care a îndeplinit această condiţie să primească un mandat de deputat sau de senator dacă partidul din care face parte nu a strâns cel puţin 5 la sută din voturile valabil exprimate la nivel naţional pentru toate partidele. Dacă respectivul candidat a fost propus de o alianţă, aceasta trebuie să strângă 8 la sută din voturile valabil exprimate la nivel naţional.

Prevederile din legea electorală reglementează şi “pragul alternativ”, ce va permite unui partid care nu a obţinut 5 la sută să fie totuşi reprezentat în Parlament.

Partidul va atinge pragul alternativ dacă, în şase colegii de deputat şi în trei colegii de senator, candidaţii săi vor obţine cele mai multe voturi, fără să existe cerinţa ca aceştia să primească 50 la sută plus 1 din voturile valabil exprimate.

Potrivit unei decizii a Biroului Electoral Centra

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 7 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 7 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 11 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 4 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 6 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 12 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 7 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°