Prin tradiţie, în zilele sfârşitului de noiembrie, mai precis cu prilejul comemorării Sf. Cecilia, recunoscută patroană a muzicii, liceenii uneia dintre cele mai importante instituţii de învăţământ musical, de la noi, îmbracă straie de sărbătoare.
Este Ziua Colegiului Naţional de Muzică “George Enescu”. Voi menţiona faptul că de această dată sărbătoarea la care mă refer a coincis cu aniversarea a 55 de ani petrecuţi de la înfiinţarea acestui prestigios lăcaş de cultură, de educaţie muzicală.
Sala Radio a fost gazdă a concertului aniversar
Studioul de Concerte Radio din str. Berthelot, Canalele România Cultural şi România Muzical şi-au oferit cu generozitate spaţiile de concert, de emisie, de imprimare. A fost un eveniment în felul lui unic în sezonul actual. Cei mai talentaţi dintre elevii colegiului, pianişti, performeri ai instrumentelor cu corzi şi arcuş, ai instrumentelor de suflat şi de percuţie, au evoluat pe marea scenă de concert a Radiodifuziunii bucureştene. Nu a fost o audiţie obişnuită.
A fost un veritabil concert care ne-a oferit măsura justă a talentelor, a profesionalismului musical, măsura potenţialului artistic şi uman pregătit pentru a intra în viaţa noastră muzicală. De ce nu, în viaţa europeană de concert.
Mulţi invitaţi, numeros public, elevi şi părinţi ai acestora, profesori, un important grup al foştilor elevi, au venit cu toţii să-i asculte pe cei mai talentaţi dintre viitorii artişti ce studiază actualmente în Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu”.
Pianistul Andrei Vieru a inaugurat concertul de gală
În mod cu totul semnificativ, momentul de debut al serii a fost încredinţat cunoscutului pianist Andrei Vieru, cunoscut om de cultură de anvergură europeană, minunat muzician, subtil eseist. Este unul dintre foştii elevi ai colegiului, o personalitate care a lăsat în urma sa o amintire puternică. @