Numărul pensionarilor nou-intraţi în sistem în anul 2011 a scăzut cu o treime (34%) comparativ cu anul anterior, acesta fiind unul dintre efectele legii pensiilor care a intrat în vigoare la începutul anului trecut.
Astfel, dacă în 2010 existau 307.282 de persoane nou-intrate în sistemul de pensii, în 2011 numărul acestora a scăzut până la 202.287 de persoane, potrivit unor date prezentate de Ileana Ciutan, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice.
Noua lege a pensiilor (Legea 263/2010) are ca scop o reformare a sistemului public de pensii, al cărui deficit depăşeşte în prezent suma de trei miliarde de euro. Printre măsurile aplicate în noua lege se află condiţiile mai restrictive privind accesul la pensia anticipată parţială şi la pensia de invaliditate sau creşterea vârstei de pensionare. Totodată, statisticile Casei de Pensii arată că pensionarii care au intrat în sistem anul trecut au avut şi pensii mai mici, având în vedere că valoarea pensiei medii a scăzut de la 728 de lei în 2010 la 697 lei în 2011.
Bugetul de stat varsă anual bugetului asigurărilor sociale peste 3 mld. euro. Singura soluţie pentru diminuarea acestui deficit ar fi creşterea numărului de contribuabili, care în prezent este mai mic decât al pensionarilor. În prezent, în România există 5,29 milioane de pensionari, numărul acestora fiind în scădere în ultimul an. Cu toate acestea, deficitul la fondul de pensii a continuat să crească, având în vedere că numărul de salariaţi care alimentează, din contribuţiile sociale, bugetul Casei de Pensii este de doar 4,3 milioane de persoane. Situaţia este schimbată dramatic faţă de perioada de la începutul anilor '90, în România existau 8,1 milioane de salariaţi şi 3,6 milioane de pensionari.
Reforma sistemului public de pensii din România vizează, în special, creşterea vârstelor standard de pensionare în paralel cu creşt