de I. BÂRSAN
10 decembrie 2012 22:24
3 vizualizari
A-A+
Este foarte greu de redat în cuvinte tot ce s-a întâmplat pe scena Casei de Cultură „Ilarion Cocişiu” în cele două zile în care festivalul naţional „Cânt şi joc pe Hârtibaci” a adus în Agnita multe nestemate folclorice, unele în stare pură, altele şlefuite şi cunoscute ca valoroase.
Fiecare moment, prezentat de-a lungul celor două zile de sărbătoare folclorică, a fost un act artistic de înaltă trăire emoţională. Şi pe parcursul celor peste şapte ore de spectacol au fost foarte multe momente emoţionale.
Startul l-au dat cei 15 concurenţi care s-au prezentat în faţa publicului cu obiecte de tezaur în port şi în cântece aduse din judeţele Sibiu, Timiş, Alba, Argeş, Prahova, Gorj şi Suceava. Erau emoţionaţi în faţa publicului dar mai ales în faţa unui juriu foarte exigent condus de reputatul etnomuzicolog Eugenia Florea, alături de care au stat cunoscuta Elise Stan realizator de emisiuni folclorice la TVR, Silvia Macrea director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Trdiţionale Cindrelul Junii Sibiu, Marcel Părău referent şi solist vocal la Cindrelul Junii Sibiu, Florin Părău profesor de educaţie muzicală la Colegiul Tehnic ATL Agnita şi Ioan Sârbu directorul Casei de Cultură „Ilarion Cocişiu” din Agnita – preşedintele onorific al festivalului.
Tinerii interpreţi au venit la Agnita conştienţi că festivalul „Cânt şi joc pe Hârtibaci” este o rampă de lansare spre consacrare, că cei încununaţi aici vor primii în continuare lauri aşa cum s-a întâmplat cu câştigătorii ediţiilor precedente. Asta i-a determinat să ofere spectatorilor ce aveau mai frumos, să prezinte în faţa juriului cântece şi costume populare reprezentative zonelor din care le-au cules. Publicul a apreciat talentul şi frumuseţea interpretării, fiecare concurent bucurându-se de aplauze meri