Cat de dureroasa poate fi infrangerea ARD in fata USL pentru cei mai infocati dintre sustinatori, daca umilinta de duminica poate fi privita de catre unii dintre acestia drept o victorie!?
Iar gandul ca Victor Ponta asteapta noul mandat de prim ministru, avand toate motivele rationale din lume, probabil ca ii provoaca spasme si lui Traian Basescu insusi.
Insa spaimele si durerile oamenilor presedintelui au ca unic izvor disperarea ca au ramas fara sinecura primita cadou, fara locul de munca bugetat, ori mai rau tremura pentru libertatea lor, avand constiinta faptelor pe care le-au facut.
Pe langa durerea lor mai exista si plansul celor care au sustinut cu patos sincer echipa presedintelui, din pasiune politica si credinta oarba intr-un om sau o idee. Dintre toti, in mod surprinzator, ei au gasit in credinta resurse care i-au facut sa afirme ca victoria USL este, in realitate, o mare infrangere.
Daca Traian Basescu ii va urma sau nu pe calea sofismelor tot mai artificial juxtapuse, ramane de vazut. Votul insa il obliga mai mult decat oricand la un comportament rational, care ar trebui sa se traduca intr-o desemnare cat mai rapida a lui Victor Ponta.
Iar declaratiile razboinice de pana acum ale presedintelui la adresa premierului nu ar trebui sa mai mire pe nimeni - ele sunt ratiunea sa de a fi. Nu doar ca nu ar fi prima oara cand Traian Basescu s-ar contrazice, dar aproape ca ne-a invatat ca marile decizii pe care le ia trebuie mai intai sa le nege cu chiuieli, stirgaturi si amenintari.
Altfel, daca chiar nu il va numi pe Victor Ponta prim ministru, daca va alege chiar si pe Dumnezeu pentru functia de premier, presedintele va arunca inevitabil tara intr-o criza al carei singur responsabil va fi.
Abia in fata acestei posibilitati deloc de neglijat, avand in vedere trecutul lui Traian Ba