Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Preşedintele PNL Prahova, Mircea Roşca, obţine peste 70 la sută din voturi -numărătoare paralelă USL

Publicat in Romania Libera, luni 10 decembrie 2012 ·

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Preşedintele PNL Prahova, Mircea Roşca, a fost ales deputat cu peste 70% din voturile alegătorilor din Colegiul uninominal 1 - Valea Prahovei, pe fondul unei prezenţe la vot de peste 40%, în condiţiile în care în colegiul în care a candidat zeci de secţii de votare nu au avut energie electrică.

Citeşte şi: Cele 20 de zile decisive de după alegeri

Mircea Roşca a declarat, duminică seară, corespondentului MEDIAFAX că numărătoarea paralelă şi parţială realizată de către reprezentanţii USL în secţiile de votare din colegiul în care a candidat arată că a câştigat mandatul de parlamentar cu peste 70 la sută din voturi.

Citeşte şi USL câştigă, dar nu scapă de emoţii

Roşca a arătat că în secţiile de votare din Comarnic unde s-a realizat numărătoarea, peste 75% din voturi au fost în favoarea sa, iar în comuna Cornu, unde s-au numărat voturile din toate secţiile are 78 la sută din totalul voturilor.

În alte localităţi din colegiu Mircea Roşca a fost ales cu peste 60 la sută din voturi, conform numărătorii paralele parţiale realizată de USL.

Citeşte şi ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Cum arată ziua alegerilor pentru un observator OSCE: "M-am trezit la 5 dimineaţa şi...în unele ţări, când intrăm în secţiile de votare, oamenii încep să tremure."

Zeci de secţii de votare din Colegiul uninominal 1 - Valea Prahovei nu au avut curent electric din cauza copacilor doborâţi de vânt sau a greutăţii zăpezii, care au avariat reţeaua de alimentare cu electricitate.

Astfel, Mircea Roşca a arătat că la deschiderea secţiilor de votare doar cele din Sinaia aveau curent electric, la ora 12:00 a fost restabilită alimentarea cu electricitate în Buşteni şi în jurul orei 14:00 a început să fie furnizată energie electrică la Azuga.

În celelalte localităţi din colegiu nu a fost curent electric toa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 34 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°