Fostul ministru Elena Udrea a declarat, luni, că era mai bine dacă, în loc să fie constituită ARD, Mihai Răzvan Ungureanu şi Mihail Neamţu ar fi intrat în PDL, iar partidul ar fi rămas cu brandul său, nu şi-ar fi demolat liderii şi nu i-ar fi marginalizat pe cei care au dus greul.
"Sunt de acord că prostia se plăteşte. A fost o decizie luată de întreg partidul. La momentul în care am luat această decizie, majoritatea a fost de acord cu această variantă. Cu toţii am fost de acord să constituim ARD. Şi mie mi s-a reproşat că ARD e o soluţie prin care să ne ascundem de PDL. Nu era cazul meu, eu nu m-am ascuns. Cred că era mai bine dacă rămâneam cu brandul PDL în loc să demolăm liderii care au fost la conducearea partidului în perioada în care am guvernat. Cu toate acţiunile nepopulare ale guvernării, am avut şi efcete pozitive", a declarat Elena Udrea potrivit RTV.
Ea a explicat, totodată, că formal ARD a încetat să mai existe din simplul fapt că protocolul care stătea la baza alianţei era valabil doar până în ziua alegerilor.
"Nu e o decizie pe care am luat-o noi acum, ci e o urmare a faptului că s-au încheiat alegerile. Aşa a fost declarată alianţa în actul constitutiv", a precizat Udrea.
Elena Udrea a apreciat că, oricum, era mai bine dacă Mihai Răzvan Ungureanu şi Mihail Neamţu ar fi intrat în PDL decât să se constituie ARD.
"S-a făcut Forţa Civică în grabă ca să aibă un partid domnul Ungureanu. Totul a fost încropit. Era mai bine dacă domnul Ungureanu ar fi intrat în PDL, dacă domnul de la Noua Republică ar fi intrat în PDL şi probabil scorul ar fi fost cel puţin acelaşi de acum. Era mai bine dacă aveam în PDL liderii cu care ne-am aliat", a spus Udrea.
Fostul vicepreşedinte democrat-liberal a criticat strategia actualei conduceri a partidului.
"În loc să spunem oamenilor că singurele reuşite ale guvernării USL se datorează t