Mulţi au fost aceia care au afirmat că aceste alegeri parlamentare sunt lipsite de o semnificaţie mai adâncă. Oricare-ar fi partidul sau coaliţia care ar conduce Guvernul, libertatea de mişcare a acestuia ar fi redusă din cauza constrângătorului acord cu FMI şi Uniunea Europeană.

În plus, ar fi greu de crezut că marea plagă a corupţiei, de care a suferit guvernarea în postcomunism, va putea fi, în sfârşit, vindecată. În contra acestei teorii sceptice, susţin că victoria clară a USL reprezintă momentul unei schimbări de paradigmă, ceea ce înseamnă că aceste alegeri au fost foarte importante.

Mai întâi, alegerile au confirmat eşecului proiectului lui Traian Băsescu de reformare a statului şi a clasei politice, ceea ce el a numit „lupta împotriva sistemului ticăloşit”. Nu vom asista, desigur, la o întoarcere în 2004, când Băsescu a impus majoritarismul agonal, - şi aceasta chiar dacă, în fond, se va reveni la agreement-ul politic întrerupt atunci. USL va resemnifica în termeni pozitivi parcursul politic al României după 1989, arătând că „revoluţia portocalie” din 2004 n-a fost altceva decât alternanţă la guvernare.

Victoria USL, ca alianţă ce cuprinde, între altele, un compozit simbolic al istoriei politice postdecembriste (PSD, PNL, Ion Iliescu, Radu Câmpeanu, Petre Roman, Victor Ciorbea etc.) atestă că, în 2004, n-a avut loc „un nou început” sau că acest „nou început” n-a fost mai mult decât ceea ce s-a întâmplat prin Schimbarea din 1996, adevăratul şi singurul nou început având loc în 1989. Această interpretare vine să normalizeze raporturile între partide, precum şi raporturile dintre partide şi societate. Ele nu mai iau forma unor antagonisme de natură revoluţionară şi nu mai vizează eliminarea adversarului ca premisă a construirii unui sistem „neticăloşit”.

Normalizarea politicului, pe care USL a mizat înainte de orice, ar trebui să conducă