Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR, tot 5 din 6 în Covasna. Emoţii doar pentru Colegiul Covasna – Întorsura

Publicat in Covasna Media, luni 10 decembrie 2012 ·

UDMR a câştigat cu peste 50% colegiile de deputaţi din Sfântu Gheorghe, zona Baraolt şi zona Târgu Secuiesc, precum şi ambele fotolii de senator din judeţ. În Colegiul 4 niciun candidat nu a obţinut peste 50%, urmând ca postul de deputat să fie adjudecat în urma redistribuirii la nivel naţional.

Alegerile de duminică redefinesc reprezentanții covăsnenilor în Parlament. În vreme ce buletinele de vot au adus în fața alegătorilor unele nume sonore și foarte mulţi „anonimi” ale căror nume nu le spuneau nimic votanților, oamenii au ales să trimită în Parlament persoane din sfera politică, vizibile și cu experiență. Controversați sau nu, aleșii covăsnenilor îi vor reprezenta pe aceștia în Camera Deputaților și în Senat în următorii patru ani, iar UDMR este, de departe, marele câștigător al alegerilor de duminică din Covasna.

În judeţul Covasna participare la vot a fost de 39,74%, puţin sub media pe ţară. La urne s-au prezentat 73.126 de persoane din cele 185.680 înscrise pe listele permanente.

Márton Árpád, la al șaptelea mandat de deputat

Deputatul UDMR Márton Árpád a obținut prin votul de duminică al șaptelea mandat de parlamentar, el candidând în Colegiul Baraolt. Numărul voturilor valabil exprimate în favoarea lui Márton a fost de 9.875, iar candidatul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Derzsi Samuel, a obținut 3.169 voturi. Locurile următoare au fost ocupate de candidatul USL Corina Bote, cu 1.163 de voturi, Vasile Ciornobreve de la PPDD cu 757 voturi și Radu Robert Sorin de la ARD cu 250 de voturi. Candidatul Partidului Ecologist Român, Szekeres Elek, a primit 245 de voturi.

Născut pe 25 martie 1955 în oraşul Târgu Lăpuş din judeţul Maramureş, Márton Árpád este căsătorit şi are doi copii. Absolvent de Teatru și Drept, Márton este, probabil, cel mai longeviv parlamentar al țării. Înainte de a intra în Parlament în

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 24 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°