Gheorghe Pop, la al doilea mandat de senator
Social-democratul Gheorghe Pop, senator în exerciţiu, îşi asigură, astfel, încă un mandat – al doilea după cel prezent– în camera superioară. În vârstă de 53 de ani, Pop este de profesie poliţist, plecând în 1996 din structura MAI în mediul privat. A devenit directorul unui grup de firme cu capital german, în politică intrând în 1998, când a devenit membru PSD. A fost consilier local şi judeţean din partea acestei formaţiuni politice, în perioada 2001 – 2004 fiind şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, iar între 2004 şi 2008, director în diverse direcţii din cadrul aceleiaşi instituţii.
„Vreau să le mulţumesc tuturor celor care s-au prezentat la vot, în ciuda vremii nefavorabile, să le mulţumesc sălăjenilor din colegiul meu pentru că au avut încă o dată încredere în mine. Votul lor mă obligă şi vreau să îi asigur că niciodată senatorul Gheorghe Pop, senatorul sălăjenilor, nu a votat şi nu va vota o lege în detrimentul lor”, ne-a declarat el, imediat după aflarea rezultatelor oficiale.
Iuliu Nosa, deputat de opt ani încoace
Celălalt social-democrat care ne va reprezenta în Parlament este Iuliu Nosa, care şi-a adjudecat la alegerile de duminică cel de-al treilea mandat consecutiv în Camera Deputaţilor. În vârstă de 56 de ani, Nosa este de profesie inginer şi a intrat în politică în 1992. A fost şi primar al Zalăului, în mandatul 2000 – 2004, în prezent fiind prim-vicepreşedinte al organizaţiei PSD Sălaj.
„Este un moment important pentru mine, pentru colegiul pe care îl reprezint, pentru alegătorii pe care urmează să-i reprezint în Parlament. Ţin, pe această cale, să le mulţumesc sălăjenilor şi în special celor din Colegiul Jibou. Acest rezultat nu era posibil dacă nu aveam lângă mine familia şi pe colegii de partid. Au fost lângă mine şi o parte din colegii liberali, dar m-am b