De peste un secol, economişti de renume ai lumii au fundamentat ceea ce s-ar putea numi „regula celor 80/20 la sută“ cu aplicabilitate în distribuţia veniturilor, dar nu numai, într-o economie, indiferent care ar fi aceea. 80% din venituri se concentrează la dispoziţia a doar 20% din populaţie, în timp ce 80% din populaţie abia dispune de 20% din ansamblul veniturilor. Regula este valabilă şi în ţările bogate, şi în ţările sărace, diferite fiind doar nivelurile absolute, dar în ce priveşte ponderile situaţia este aceeaşi! Regula se verifică şi la distribuţia cifrei de afaceri dintr-o economie. Puzderia de firme mici şi mijlocii, preponderente ca număr, abia furnizează câteva procente din cifra de afaceri pe ansamblu, în schimb grosul concentrându-se la un număr restrâns de firme mari. Şi, în ciuda contestărilor regulii de-a lungul anilor, economiile, indiferent care au fost acelea, s-au încăpăţânat să probeze regula, în procentaje mai mult sau mai puţin apropiate de articulaţia-bază.
Economia din România nu face excepţie! Pe ambele planuri menţionate. Atâta doar că, fiind o anexă bananieră a ţărilor vest-europene, regula distribuţiei discrepante se manifestă accentuat atât în ce priveşte cifra de afaceri, cât şi în ce priveşte veniturile, fiind vorba mai degrabă de 90/10!
Criza – şi sub aspectul generării, şi sub aspectul încercării de combatere – nu putea sări din barca demoniacului 80/20! Căderea economiei a fost provocată de anomaliile strânse anterior în economie – de consum fără producţie, cu faţeta sa externă importuri fără exporturi – la care a contribuit precumpănitor creşterea economică nesănătoasă şi nesustenabilă din perioada 2004-2008, bazată integral pe consum din import stimulat de creditarea acestuia fără noimă de către băncile străine. 80% din nesustenabilitatea situaţiei provenea din creditul de consum fără acoperire în posibili