Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Celulă de criză la nivelul judeţului Timiş, care să dea piept cu situaţiile de urgenţă

Publicat in Ziua de Vest, luni 10 decembrie 2012 ·

Ponta a cerut rezilierea contractelor cu firmele de deszăpezire, dacă acestea nu-şi fac treaba

Luni, la videoconferinţa cu prefecţii, mai bine zis la comandamentul de iarnă, prim-ministrul României, Victor Ponta, le-a cerut prefecţilor şi reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale să rezilieze contractele cu firmele de deszăpezire dacă acestea nu-şi fac treaba. „Dacă nu deszăpezesc le reziliem contractele. Pot să ne dea în judecată, nu contează. Iarna de-abia a venit. Pe baza a ceea ce aţi constatat că nu a funcţionat vă rog să luaţi toate măsurile necesare. Zona de Vest – Timiş, Caraş, Arad, Mehedinţi, ştiu că au fost probleme foarte mari şi nu cer lucruri imposibile, însă vreau să fie pregătite şi celelalte judeţe. A fost doar un prim val, vedeţi ce nu a funcţionat şi luaţi măsuri. Le reziliem contractele şi ne judecăm cu ei până ne dau toţi banii înapoi”, a spus premierul Victor Ponta. S-a spus şi că nu e posibil ca pe autostrada Arad-Timişoara să fie două utilaje. Acum, pe autostradă sunt patru autofreze şi în jurul orei 15 se va da drumul circulaţiei.

Transformator ars la CFR triaj Lugoj

„Eu zic că am reuşit să facem cât de cât faţă situaţiilor din ultimele zile. Mi-aş dori ca, pe viitor, începând de mâine, să se activeze un centru operativ din care să facă parte Poliţia, ISU, Drumurile Naţionale şi Judeţene, acest centru să funcţioneze efectiv, eu mi-aş dori la poliţie. Aş dori ca acest centru să funcţioneze şi oamenii să poată să distribuie sarcinile operativ. Acelaşi centru să găsească o modalitate cât mai uşoară şi cât mai rapidă cu primarii. Nu am reuşit nicicum să comunicăm şi să nu ne suprapunem în activitatea pe care o facem, să ne completăm. Cu două ore înainte de intrarea în vigoare a avertizării – mâine, ora 12, mi-aş dori să se activeze această celulă”, a spus prefectul de Timiş, Eugen Dogariu. Acum sunt localităţi neal

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

15 județe și Capitala, sub avertizare Cod roșu de caniculă. Recomandările specialiștilor

Mediafax acum 9 minute
Meteorologii au emis o avertizare de Cod roșu, iar în 15 județe și în Capitală se vor înregistra temperaturi maxime de 38-41°C. Aceasta intră în vigoare luni la ora 10.00 și va fi valabilă până marți, la ora 10.00. Este vorba de județele Mehedinți,

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 40 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 20 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 33 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 40 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

28°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

25°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°