Victor Ponta, premierul României, a convocat azi Comandamentul de Iarnă la Guvern, pentru a discuta despre problemele întâmpinate ieri, dar şi despre măsurile pe care trebuie să le ia autorităţile pentru zilele următoare, în funcţie de condiţiile meteo. Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au anunţat că vor emite o nouă atenţionare cod galben.
Premierul României a cerut, în Comandamentului de Iarnă de la Guvern, rezilierea contractelor cu firmele de deszăpezire care administrează localităţile în care s-au întâmpinat probleme grave în cursul zilei de ieri.
"Vom rezilia contractele cu firmele de deszăpezire cu care am avut probleme. În baza a cee aţi ce aţi constatat că nu a funcţionat zilele trecute, vă rog să luaţi toate măsurile necesare pentru rezolvarea problemelor. Gata, s-au terminat alegerile, concentraţi toate eforturile şi atenţia asupra ninsorii. Timiş, Caraş, Arad, Mehedinţi, când e viscol înţeleg, însă vreau să fie pregătite şi celelalte judeţe. Atenţie şi la staţiunile montane", a spus Victor Ponta.
Ion Sandu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), prezent la Guvern, a explicat că joi noapte, în Capitală, se vor îregistra o temperatură record pentru ultima perioadă, de minus 20 de grade, după care, începând cu 16 decembrie, temperaturile vor fi normale pentru luna decembrie.
ANM va emite o nouă atenţionare cod galben de ninsori şi viscol, începând cu marţi ora 12.00 şi până miercuri ora 12.00, cantităţi mari de zăpadă fiind aşteptate până miercuri la ora 20.00, a anunţat Ion Sandu.
Vânt puternic şi viscol vor fi înregistrate începând din zona Banatului şi Olteniei, urmând să se manifeste şi în sud-estul ţării şi în Moldova.
Printre judeţele afectate vor fi Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Galaţi, Teleorman, Ialomiţa, Giurgiu.