Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber la cesionarea datoriilor din Sănătate

Publicat in Observator de Constanta, marți 11 decembrie 2012 ·

Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa înştiinţează instituţiile publice şi agenţii economici din sistemul sanitar referitor la cesiunea de creanţe formulate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale depuse la casele de asigurări de sănătate. „Ca urmare a adoptării Ordinului nr. 706/12.10.2012, prin care se abrogă Ordinul preşedintelui C.N.A.S. nr. 819/2011, privind avizarea/aprobarea cererilor de cesiune de creanţă în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, operatorii economici pot cesiona drepturile de încasat de la instituţii publice aferente bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate către alţi operatori economici sau alte instituţii de credit“, precizează instituţia.

Potrivit C.A.S., cesiunea este valabilă numai cu acceptul prealabil exprimat în scris al instituţiei publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate. Încheierea contractelor de cesiune de creanţă între furnizorii de medicamente cu şi fără contribuţie personală şi terţele persoane, se notifică caselor de asigurări de sănătate şi produce efecte în mod valabil între părţile contractuale, fiind opozabile (produc efecte între părţi) caselor de asigurări de sănătate, numai cu acceptul prealabil exprimat în scris al acestora, care datorează operatorului economic, respectiv furnizorului de medicamente – cedentul – sumele reprezentând contravaloarea bunurilor, serviciilor prestate, urmare a prezentării de către aceştia a certificatelor de atestare fiscală, care trebuie să nu conţină obligaţii de plată ale acestora către bugetul de stat.

Darius MARTINESCU

Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa înştiinţează instituţiile publice şi agenţii economici din sistemul sanitar referitor

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Forul statutar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 45 minute
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul statutar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 51 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Peste 1.500 km de şosele şi căi ferate au primit Acord de mediu în 2024 şi urmează să fie construite în anii următori, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

News.ro acum 51 minute
Peste 1.500 de kilometri de şosele şi căi ferate au primit acord de mediu, în 2024, urmând să fie construite în anii următori, iar alţi aproximativ 1.000 de kilometri de infrastructură rutieră şi feroviară se află în procedură de evaluare a impactul

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Jaqueline Cristian, reacție după thriller-ul din primul tur al Australian Open: „Nu m-am lăsat doborâtă de gândurile negative”

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a debutat excelent la ediția din acest an a Australian Open, reușind să o învingă cu 3-0 (6-2, 4-6, 7-6 (7)) pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA). Sportiva din România a vorbit despre succesul de la Melbourne ș

Vreme schimbătoare și ploi slabe în România. Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni

HotNews acum 53 minute
Meteorologii eu emis, luni, prognoza meteo pentru intervalul 13-26 ianuarie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi schimbătoare, cu oscilații de temperatură de la o zi la alta și ploi mai degrabă slabe cantitativ Prog

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum 3 ore
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Autoritatea pentru Digitalizarea României anunţă îndeplinirea unui jalon din PNRR, respectiv interconectarea şi interoperabilitatea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) cu alte baze de date naţionale / Ce instituţii au fost integrate

News.ro acum o ora
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunţă, luni, finalizarea Jalonului 437 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta C14 – Buna guvernanţă. Este vorba despre interconectarea şi interoperabilitatea Sistemului Elec

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°