După negocieri între Municipalitate şi proprietarii construcţiei din Piaţa Victoriei cunoscută publicului sub numele de “acvariul”, s-a ajuns la un consens. Primarul a semnat certificatul de urbanism prin care se cere aprobarea demolării acvariului.
“Acvariul” va fi mutat în Piaţa 700
Primarul Timişoarei,Nicolae Robu, a ales să semneze certificatul de urbanism în faţa presei.“Proprietarul construcţiei a depus ieri (miercuri – n.r)o cerere de generare a certificatului de urbanism care permite să se facă demolarea, şi astăzi, în faţa dumneavoastră, am semnat certificatul de urbanism respectiv, după ce el a primit presemnăturile din partea aparatului de specialitate a Primăriei”, a declarat edilul. Acesta mai spune că nu a mai fost nimic de negociat şi că discuţiile au avut loc la mijlocul lunii noiembrie, când Consiliul Local a încheiat aceste negocieri.
Pentru demolarea efectivă a construcţiei mai este, însă, necesară parcurgerea etape birocratice. “Este nevoie de o hotărâre de guvern, dar toate astea se vor întâmpla şi vom ajunge să vedem că Piaţa Victoriei va fi eliberată de această construcţie atât de nepotrivită pentru ea”, afirmă Nicolae Robu. Proprietarii “acvariului” au primit un spaţiu în Piaţa 700, în spatele chioşcurilor din staţia de tramvai.
Reprezentanţii Municipalităţii spun că intenţionează să demareze lucrările de reamenajare a terenului unde acum se află “acvariul”, imediat după demolarea acestei construcţii. Asta se va face, probabil, în primăvară, când este prevăzută şi desfiinţarea parcării de la Modex.
“Ne-am dat acceptul, ca să vadă lumea că Robu s-a ţinut de promisiune”
Cu toate că proprietarii celor două firme care deţin construcţia din sticlă din Piaţa Operei, S.C. Al Fer Crom Design S.R.L. şi S.C. Art S.R.L., nu au fost de acord la început cu terenurile oferite la sc