«Iarna nu dorm, nici noaptea» este motto-ul autorităţilor naţionale şi locale pentru următoarele zile. În estul şi nordul ţării s-au prognozat ninsori. La Cluj, vine gheţuşul, spun specialiştii de la Centrul Meteo Regional Cluj. Prioritate la intervenţii au fost drumurile spre secţiile de votare sau afişele electorale, cel puţin la Cluj-Napoca.
„Baronul" PSD de Vrancea, Marian Oprişan a recomandat, duminică, la videoconferinţa cu prefecţii, Administraţiei Naţionale de Meterologie o conciliere cu Andra (cântăreaţa cu versul „ne minţim ca la meteo"), fiindcă în vremuri grele autorităţile fac planurile antizăpadă tocmai după reperele indicate de oamenii cu prognozele. Ministerul de interne Mircea Duşa a ameninţat prefecţii că are surse bune peste tot în ţară şi a cerut eficienţă mai mare, având în vedere că iarna şi alegerile s-au instalat la pachet în România. Prefectul de Cluj n-a luat cuvântul, însă, după videoîntâlnirea la nivel naţional, s-a arătat dezamăgit că iarna i-a descurajat pe clujeni să iasă la vot. Cu zăpada, totul a fost sub control, mai lent, ca-n Ardeal.
La Cluj-Napoca, ambele societăţi care se ocupă de dezăpezire au intervenit. Duminică dimineaţa s-a circulat în condiţii de iarnă, având în vedere că a nins din belşug. După prânz, societăţile au reuşit ca, pe arterele principale, să „dezvelească" asfaltul. În centru, pe mai multe artere s-au format adevărate ochiuri de apă, având în vedere că zăpafa topită a luat prin surprindere sistemul de canalizare care, potrivit Companiei de Apă Someş, este suprasolicitat la căderi masive de apă şi nu reacţionează prompt. Primarul Emil Boc a declarat de dimineaţă că se intervine pe toate cele 657 de străzi din programul de deszăpezire şi a făcut un apel către clujeni şi instituţii să-şi cureţe trotuarele de zăpadă pentru a se putea circula şi pietonal în condiţii optime.
În zone ca aleea Moldo