Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat duminică seară, după aflarea rezultatelor exit-poll-urilor, că scorul vehiculat pentru ARD este unul foarte slab.
“Sondajele de opinie oferă date contradictorii, ceea ce înseamnă suficient de mult pentru a nu putea trage o concluzie firească. În acelaşi timp, vedem că marja de eroare este de asemenea destul de mare, plus-minus 5%, care de asemenea înseamnă foarte mult. Ceea ce însă pot să spun cu certitudine este că, personal, mă aşteptam la mult mai mult, la un scor mult mai mare pentru ARD, de la 25-27% în sus, şi aştept cu nerăbdare să vedem numărătoarea noastră paralelă la ce va conduce. Eu sper încă într-un scor electoral al PDL care să fie peste 25 de procente. Un scor de 19, 20, 22 procente, cât se vehiculează prin exit-poll-uri, înseamnă un scor foarte slab pentru ARD”, a afirmat Ioan Oltean.
Liderul democrat-liberal a criticat mobilizarea slabă din unele comune bistriţene considerate a fi fiefuri ale PDL.
“La nivel de judeţ, nu aveam încă rezultate decât în două-trei secţii de votare. Aşteptăm şi aici să ne comunice rezultatele. A fost o zi grea, o zi cu foarte mult consum, pentru că în cea mai mare parte a zilei a nins, vremea a fost foarte grea, prezenţa la vot în judeţul nostru a fost foarte slabă. În colegiul 3, principalele fiefuri ale PDL, comunele Maieru, Feldru, Rodna, Telciu, a fost o prezenţă slabă la vot, ceea ce era oarecum mult sub aşteptările mele, pentru că mă aşteptam ca în aceste zone prezenţa să fie mult mai numeroasă, de cel puţin 40-45%”, a spus Ioan Oltean.
El a candidat în colegiul 3 de deputat din judeţul Bistriţa-Năsăud, colegiu pe care în urmă cu patru ani l-a câştigat cu majoritate de voturi.
AGERPRES.ro
Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat duminică seară, după aflarea rezultatelor exit-poll-urilor