Etapa a 19-a din Liga I la fotbal a început vineri cu două meciuri încheiate la egalitate. Derby-ul rundei se va disputa mâine, între Steaua și Astra Giurgiu, echipele ce ocupă primele două poziții în clasament. Sursa: AGERPRES
Gloria Bistriţa a remizat vineri, pe teren propriu, fără goluri, cu Universitatea Cluj. „Șepcile roșii” au jucat din minutul 30 în nouă oameni, dar au avut cele mai mari ocazii! La final, Nae Manea, tehnicianul gazdelor, şi-a dat demisia, dar apoi a fost întors din drum de Jean Pădureanu.
Într-o altă dispută de vineri, la Târgu-Jiu, Pandurii nu au putut învinge, acasă, Gaz Metan Mediaş (scor 1-1). Gazdele au deschis scorul prin Viera (27), iar oaspeţii au salvat un punct după ce Rusu şi-a băgat mingea în poartă în minutul 90+2.
Sâmbătă s-au disputat două partide. Petrolul și Vaslui au remizat, scor 0-0, după un joc jenant, iar Oțelul a bătut-o pe Rapid, în Giulești, cu 3-2.
Duminică s-au disputat două meciuri. Partida CFR Cluj - Ceahlăul a fost la un pas de a fi amânată din cauza vremii nefavorabile. A nins din abundență la Cluj. Campioana a învins cu 3-2 și a urcat pe locul 5.
Meciul CSMS Iași - Dinamo a început cu cinci minute mai târziu decât ora oficială (20.00). Jucătorii „roș-albilor”au făcut o grevă de avertisment de 5 minute pentru întârzierea salariilor!
Iată programul etapei a 19-a:
vineri
Gloria Bistrița - „U” Cluj 0-0
Pandurii Târgu Jiu - Gaz Metan Mediaș 1-1
Viera (27) / Ad. Rusu (90+2 - autogol)
sâmbătă
Petrolul - FC Vaslui 0-0
Rapid - Oțelul 2-3
Herea (29), Al. Ioniță (53) / Pena (30, 39 și 60)
duminică
CFR Cluj - Ceahlăul 3-2
R. Pedro (20), Deac (55 - penalty), Kapetanos (85) / Golubovici (38), V. Achim (90+1)
CSMS Iași - Dinamo 1-1
Straton (1) / Tincu (23-autogol)
luni
Viitorul - Concordia 1-1