În aceste zile a ieşit de sub teascul tipografic o nouă carte a poetei Hedir Al-chalabi. Se numeşte frumos şi trist, „Rai Întunecat“ şi este a patra ei carte, după „Ecouri de speranţă“, Editura DavidPrintPress Timișoara 2009, „Şoptind suspine mute“, Editura DavidPrintPress Timişoara 2012, „Gânduri ciobite“, Editura „Mirador“ Arad 2012 (în colaborare), precum și în două antologii colective .
De la bun început afirm răspicat că „Rai Întunecat“ este indiscutabil mai consistentă, mai nuanţată, atât în calitatea textului literar propus cât şi în cantitate, poeta punându-ne în faţa ochilor, a minţii şi a sufletului un material mai autocenzurat, mai elaborat decât în precedentele cărţi. Aşadar, remarc o creştere a valorii actului poetic, o evidentă dezvoltare a maturităţii de expresie, un adevărat „salt calitativ“, cum ar spune un director de fabrică.
Citind cartea de faţă recunoaştem aceeaşi Hedir Al-chalabi sensibilă, nuanţată la detaliile întortocheate ale ascunzişurilor sinuoase ale sufletului din cărţile anterioare, dar cu mult mai tristă, crunt de tristă, dureros de tristă. Aproape că simţi durere fizică atunci când citeşti că „Înveleşte-te cu lemn uscat/Mucegaiul să te învăluie/Şi lasă-te înfrânt de mâhnire“ (Vioara întristată). Chiar speranţa e una tristă, abordată prin imagini vizual-cromatic doar sugerate: „Măsor curcubeul apărut de nicăieri,/M-aş trezi privindu-l după moarte/Să-mi clătească ochii în culoare,/Teroarea să plouă-n armonie.“ (Degete pierdute).
Dragostea este plânsă şi suspinată, poeta tânjeşte după iubire, dar obstacolele o împiedică pentru că „Aşternutul nu îl mai poţi numi aşa/ E o plasă de sârmă ghimpată/În care tu şi eu dormim/… separaţi de lungi distanţe…“ (Sârma ghimpată); „Devenind rege personal/M-ai încătuşa/ Asigurându-te că doar ţie/Pe de-a-ntregul îţi voi aparţine.“ (Dragoste încătuşată). Uneori dragostea pare împăr
