Partidul Democrat Liberal este, indubitabil, la această oră, un partid… hamletian. Hamletian pentru că se află în fața dilematicii întrebări: a fi sau a nu fi. Și aceasta nu este nici o glumă, nici un simplu joc de cuvinte. Este o realitate. PDL a intrat, în 9 decembrie (10, ca să fie prinse și rezultatele) ca partidul care a avut totul și care a pierdut, în iureș, totul. A avut majoritate zdrobitoare în ambele Camere, a avut guvernarea, a avut teritoriul, a avut diaspora. Le-a pierdut pentru că, ajunși în fruntea bucatelor, liderilor PDL li s-a întunecat gîndirea. Este un proces logic cînd înfuleci fără măsură. Șuncile acumulate, fie ele și la figurat, apasă pe creier.
PDL a fost la guvernare, susținut de o confortabilă majoritate, pe fondul puternicei crize mondiale din anii trecuți. Dar nu guvernarea l-a erodat, ci suficiența, aroganța, anchiloza în gîndire politică. Condus de veșnica grupare a videnilor, bercenilor, bocilor, asezonați cu alde Udrea & Blaga (multiplicați și în teritoriu, liderii locali mulîndu-se după chipul și asemănarea celor de la ”Centru”) partidul a alunecat în autodistrugere. Nu pentru măsurile de austeritate luate (și acelea incomplete, duse pînă la jumătate cel mult), ci pentru cum au luat aceste măsuri. Pentru că de strîns cureaua au strîns-o doar cei mulți. Alde Videanu, Udrea și compania au etalat, pe mai departe, luxul sfidător și au pompat cu nemiluita bani în camarilele proprii. Iar românul nu este, totuși, suficient de prost să nu vadă și să nu înțeleagă.
PDL a pierdut pentru că a guvernat cu două viteze: largi la pungă pentru ai lor (dar numai pentru ai lor din camarilă, membrii de partid din teritoriu făcînd foamea cot la cot cu ceilalți), austeri pentru restul țării. Și a pierdut și pentru că a dovedit că este lipsit de viziune politică: cînd a apărut construcția USL nu a fost în stare să contracareze. Nu a fost în
