Miercuri, vremea va fi rece, izolat geroasă noaptea. Cerul va fi mai mult noros. Va ninge slab în vestul, centrul şi nordul ţării şi local, îndeosebi în prima parte a zilei şi în restul teritoriului. Vântul va sufla moderat, cu intensificări, mai ales ziua, în regiunile sudice şi estice, precum şi la munte.
Temperaturile maxime se vor situa între -8 şi 0 grade, mai ridicate pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între -14 şi -4 grade. Spre sfârşitul intervalului în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă asociată cu depunere de chiciură.
Miercuri, în Bucureşti, vremea va fi rece. Cerul va fi mai mult noros şi va mai ninge slab, în prima parte a zilei. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări ziua. Temperatura maximă va fi de -1…0 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -8 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă.
Joi, în ţară , vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei, în nordul şi în centrul ţării, iar noaptea în vest şi nord-vest, unde trecător va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime se vor situa între -9 şi 0 grade, iar cele minime între -18 şi -8 grade, mai scăzute în depresiuni, până la -26 de grade, dar şi uşor mai ridicate pe litoral. În zonele joase, local, va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.
Miercuri, vremea va fi rece, izolat geroasă noaptea. Cerul va fi mai mult noros. Va ninge slab în vestul, centrul şi nordul ţării şi local, îndeosebi în prima parte a zilei şi în restul teritoriului. Vântul va sufla moderat, cu intensificări, mai ales ziua, în regiunile sudice şi estice, precum şi la munte.
Temperaturile maxime se vor situa între -8 şi 0 grade, mai ridicate pe litoral, iar cele minime vor fi cuprins