Deputatul PDL Ioan Balan, reales din partea ARD pentru un nou mandat în Colegiul nr. 2 Suceava – Burdujeni, a ţinut să le mulţumească tuturor alegătorilor care i-au acordat încrederea pentru a-i reprezenta din nou în Camera Deputaţilor. „Vreau să le mulţumesc alegătorilor din Colegiul nr. 2 pentru încrederea acordată, arătată prin votul din data de 9 decembrie. Acest lucru mă obligă în continuare la un partenriat corect cu primarii din acest colegiu”, a declarat Ioan Balan.
Acesta a câştigat alegerile din Colegiul nr. 2 care include cartierul Burdujeni din municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Ipotești, Adâncata, Mitocu Dragomirnei și Pătrăuți, obţinând 8.919 de voturi, adică 43,93% din opţiunile de vot valabil exprimate. De precizat faptul că secretarul general adjunct al PDL Ioan Balan este singurul reprezentant al ARD din zona Moldovei care a câştigat colegiul în care a candidat.