Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi a avut loc simularea la limba română pentru elevii din clasele terminale

Publicat in News Pascani, marți 11 decembrie 2012 ·

Zi încărcată pentru elevii claselor a VIII – a și cei de a XII-a. În cursul zilei de astăzi, începând cu ora 11.00, au avut loc simulările la limba și literatura română pentru elevii claselor terminale.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), pe întreg județul Iași au participat 8 061 elevi de clasa a VIII-a din 190 de unități de învățământ, în timp ce alți 6 171 elevi din 62 de școli, au susținut simularea examenului de bacalaureat. Subiectele au fost unice pe județ, fiind elaborate de către un grup de lucru coordonat de către inspectorii de specialitate. Pentru ambele examene, s-au respectat modelul postat de către M.E.C.T.S., programa pentru examenul de Evaluare națională și de bacalaureat, precum și materia studiată până în acest moment al anului școlar. De altfel, accentul s-a pus pe cerințe vizând pe de o parte genul liric (la clasa a VIII-a), pe de altă parte modernismul interbelic (pentru clasa a XII-a).

„Printre aspectele organizatorice menționăm faptul că evaluarea se va realiza de către doi profesori din școală, iar școlile din mediul rural cu un singur profesor la disciplină vor solicita școlilor vecine un al doilea profesor evaluator, conform precizărilor din metodologiile de organizare și desfășurare a celor două examene naționale. Notele obținute de elevi la simulare vor fi aduse la cunoștința părinților, iar rezultatele și rezolvarea subiectelor vor fi analizate obligatoriu la clasă. Precizăm că organizarea acestei simulări este o primă etapă în concordanță cu strategia Inspectoratului Școlar Județean Iași privind ameliorarea rezultatelor la examenele naționale în anul școlar 2012 - 2013 al examenul de bacalaureat național și evaluarea națională pentru absolvenții de clasa a VIII-a, constituind o prioritate a demersului nostru, întrucât va permite adaptarea traseelor didactice la nevoile elevilor, prin realizare

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 19 minute
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 3 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 39 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum o ora
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 2 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 23 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 39 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum 2 ore
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 5 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Alba: O persoană a căzut într-o râpă, după un accident cu un ATV / S-a declarat decesul

Mediafax acum 2 ore
„Secția de pompieri Aiud intervine in cooperare cu Salvamont Alba pentru salvarea unei persoane si acordarea primului ajutor medical in com. Râmeț, zona Valea Mănăstirii. Este vorba despre despre o persoană care ar fi căzut într-o râpă, in urma unui

Vremea

București
acum

24°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/28°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

10°/27°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

12°/30°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°