Luptătorii din decembrie

Tranzacţiile tranziţiei

Pe măsură ce se apropie data aniversară a Revoluţiei, luptele în jurul dobîndirii certificatului de luptător se înteţesc, antrenînd, conform limbii de lemn "mase largi de oameni ai muncii".

N-aş vrea ca cineva, pripit, să tragă alte concluzii decît cele care se cuvin din aceste rînduri, am toată stima şi consideraţia pentru cei care atunci, în acele zile incandescente, au pus aspiraţia de libertate mai presus de propria lor viaţă.

Unii au şi plătit cu viaţa această aspiraţie şi martore de necontestat rămîn crucile albe din cimitirul tinerilor eroi. Alţii au supravieţuit, evoluînd diferit, după cum i-a purtat valul. Unii cu Puterea, în siajul ei, alţii cu Contra, fideli unei perpetue contestări.

N-au fost mulţi, mai ales, cei care au adus ca certificat de luptător una sau mai multe cicatrici, provenite din arme criminale mînuite nici astăzi nu se ştie de cine.

Au fost apoi cei pe care opinia publică i-a receptat ca atare acolo, fiecare cu pulovărul, cu barba sau cu automatul lui, în prima linie a bătăliei de după, pentru că pe cea dinainte n-au filmat-o decît camerele nevăzute ale securităţii.

Grupul luptătorilor a simţit nevoia să se unească, să se organizeze, să-şi apere puţinele sale drepturi cu care ieşiseră din violenta întoarcere a carului istoriei.

Naţiunea recunoscătoare le-a acordat apoi onoruri şi avantaje.

Acestea din urmă au rupt însă definitiv echilibrul unei stări.

Cea de eroism. Pentru că oameni sîntem şi nimic din ceea ce e omenesc nu ne e străin, nici invidia.

Nici orgoliul.

Oameni altfel normali, au avut porniri pe care nu şi le-au putut reprima. Fuseseră şi ei acolo.

Atunci de ce ei nu?

Şi astfel, în diverse moduri - dintre care nu puţine ne amintesc de fulminantele proliferări ale rîndurilor FLAP-iştilor - număr