Mersul la sală ne poate îmbolnăvi din cauza igienei precare pe care o au majoritatea celor ce folosesc aparatele, potrivit unui studiu realizat de britanici. Trei sferturi dintre participanţii acestui studiu se plâng că găsesc aparatele pline de transpiraţie de la cei care le-au folosit anterior.
Rezultatele unui studiu efectuat de Nuffield Health, unul dintre cele mai mari centre private de sănătate din Anglia a ajuns la concluzia că lipsa igienei unora poate face mersul la sală periculos. Mai mult de 75% din cei 2.000 de oameni care au participat la studiu se plâng că au găsit transpiraţie pe aparatele pe care au vrut să le folosească.
Jumătate dintre aceştia au folosit prosoapele sau sticlele de apă ale colegilor de antrenament, şi o treime dintre ei nu folosesc ciorapi în timpul antrenamentului, riscând astfel contaminarea cu ciuperci ale pielii.
“Da, este neplăcut când persoana dinaintea ta nu a şters aparatul pe care l-a folosit, dar importanţa medicală a acestor practici este mult mai mare, după cum arată studiul nostru. În fiecare zi intrăm în contact cu germeni care provoacă boli, dar foarte puţini dintre aceştia ne îmbolnăvesc. Ştim că aceşti microbi se pot răspândi prin mâini nespălate, prin contactul direct cu cineva, sau indirect, prin atingerea obiectelor contaminate. Acum că a scăzut temperatura sunt mai mulţi germeni şi sistemul nostru imunitar este mai slăbit. Nerespectarea regulilor de igienă din sălile de sport poate cauza imbolnăviri celor din jurul nostru”, a spus purtătorul de cuvânt al Centrului de Sănătate, Sarah Marsh, potrivit Mirror.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Mersul la sală ne poate îmbolnăvi din cauza igienei precare pe care o au majoritatea celor ce folosesc aparatele, potrivit unui studiu realizat de britanici. Trei sferturi dintre participanţii acestui studiu se plâng că găsesc aparatele pline de transpi