Programul Prima Casă va avea de anul viitor o legislaţie modificată pentru a permite derularea acestuia în mai bune condiţii, întrucât din practică au fost identificate diferite blocaje procedurale. Un eveniment care a atras după sine principalele modificări îl reprezintă incendiul de la complexul Confort City al fraţilor Negoiţă, legislaţia nepermiţând atunci schimbarea locuinţei avariate sau achiziţionarea alteia cu finanţare tot prin Prima Casă. Vezi ce îmbunătăţiri au fost aduse.
Potrivit modificărilor ce vor fi aduse OUG 60/2009 privind programul Prima Casă, pentru cazurile în care au loc evenimente de natură a aduce avarii unui imobil finanţat în cadrul programului, Ministerul Finanţelor şi finanţatorul îşi pot exprima acordul cu privire la novarea (schimbarea, n.r.) locuinţei avariate dacă aceasta este improprie locuirii în urma producerii unui risc asigurat.
Condiţia pentru ca dezvoltatorul să poată oferi la schimb o locuinţă este ca valoarea acesteia să fie cel puţin egală cu valoarea creditului contractat iniţial.
Este vorba de locuinţe ce au suferite avarii în urma unor incendii sau calamităţi naturale şi nicidecum nu se doreşte ca schimbarea imobilului să fie o practică, spune Irina Constantinescu., director în cadrul Fondului de Garantare (FNGCIMM), instituţia care administrează garanţiile de stat oferite în cadrul programului guvernamental.
De asemenea, dacă imobilul finanţat a fost avariat în aşa măsură încât nu mai e adecvat locuirii, beneficiarul finanţării poate apela la un alt credit în cadrul programului Prima Casă.
În ambele cazuri, înainte de novarea imobilului sau o nouă achiziţie creditul iniţial trebuie stins prin acordarea despăgubirii de către asigurător.
Prin locuinţă improprie utilizării se înţelege o locuinţă afectată de daune constatate şi evaluate la o valoare de cel puţin 50% din valoarea creditu