Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul vrea ca până la 15 martie să înfiinţeze Autoritatea de Supraveghere Financiară

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 11 decembrie 2012 ·

Proiectul de înfiinţare a Autorităţii de Supraveghere Financiară va fi prezentat miercuri în Guvern şi va rămâne în dezbatere publică, iar preşedintele acestei noi structuri va fi numit de către Parlament pe baza experienţei în domeniu şi ţinând cont de opinia BNR, a anunţat premierul Victor Ponta.

El a precizat că actul normativ va fi aprobat de viitorul Executiv şi a explicat urgenţa documentului, promovat sub forma unei ordonanţe de urgenţă, prin faptul că se doreşte ca până la 15 martie să fie îndeplinite toate procedurile pentru înfiinţarea noii autorităţi, fiind nevoie de "o mişcare rapidă" de adaptare la noile realităţi în domeniu.

Guvernul va desfiinţa autorităţile de supraveghere din domeniul financiar, cu excepţia celor care ţin de BNR, astfel că atribuţiile şi tot personalul CNVM, CSA şi CSSPP vor fi preluate până cel târziu în luna martie a anului viitor de către o nouă instituţie - Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede constituirea noii autorităţi, Guvernul motivează caracterul de urgenţă al actului normativ invocând disfuncţionalităţile constatate, mai ales în ultima perioadă, în activitatea desfăşurată în sectorul pieţei de capital şi cel al asigurărilor, care impun adoptarea unor măsuri de ordin legislativ pentru asigurarea eficientizării activităţii de supraveghere sectorială realizată în afara ariei de competenţă a băncii centrale.Luni seara, premierul Victor Ponta a declarat că a discutat cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre constituirea Autorităţii de Supraveghere Financiară şi că va mai avea, marţi, o nouă discuţie cu acesta, deoarece decizia de înfiinţare a unei astfel de structuri nu a fost încă luată.

Proiectul de înfiinţare a Autorităţii de Supraveghere Financiară va fi prezentat miercuri în Guvern şi va rămâne în dezbatere publică, iar preşedintele acestei no

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 2 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum 2 ore
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 5 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 6 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 6 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°