Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul George Scripcaru susţine că bugetul local a sărăcit. Vezi care este motivul

Publicat in News Brasov, marți 11 decembrie 2012 ·

Primăria Braşov şi-a cam golit sacul, după ce a achitat lucrări de zeci de milioane de lei, însă banii care ar fi trebuit rambursaţi din fonduri europene se lasă aşteptaţi. În cadrul proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional, pe diferite axe, Primăria Braşov a achitat, până acum, din bugetul local, lucrări în valoare de 27 de milioane de lei. La acestea se mai adaugă alte lucrări executate şi încă neplătite în cuantum de zece milioane de lei. „La aceste proiecte finanţate prin POR regula este că plătim noi din bugetul local şi apoi primim banii de la Uniunea Europeană. Din septembrie, nu am mai primit nici un leu, iar acest lucru duce la alte blocaje. Le-am cerut constructorilor să nu ne mai dea facturi spre decontare, fiindcă nu avem posibilitatea să le achităm acum, iar astfel le blocăm şi lor activitatea, aceştia fiind obligaţi să achite TVA”, a explicat primarul George Scripcaru.

Alte proiecte sunt puse în pericol

Pe lista de proiecte pentru care edilii au plătit lucrări, dar nu şi-au mai recuperat toţi banii se regăseşte şi Pasajul Independenţei şi Drumul Coresi, inaugurate în această toamnă, în valoare de peste 50 de milioane de lei, şi pentru care cofinanţările din fonduri europene erau de 98%, dar şi dublarea Pasajului Fartec (proiect în valoare de 23,5 milioane de lei), reabilitarea Căminului pentru Persoane Vârstnice (în valoare de 6,8 milioane de lei) sau transformarea Cinematografului Patria în sediu pentru Filarmonică (în valoare de 10,9 milioane de lei), care se află în curs de execuţie. „Dacă nu vom primi banii suntem nevoiţi să stopăm alte proiecte aflate în curs de derulare şi să renunţăm la cele viitoare, fiindcă dacă nu avem fonduri blocăm şi activitatea firmelor care derulează lucrările. Este foarte important ca aceste lucruri să se echilibreze”, a subliniat primarul.

Primarul cere sprijinul parlamentarilor @N_P

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°