Arestarea primului ministru din Mali, Cheick Modibo Diarra, va destabiliza situaţia din ţara africană, a declarat un consilier pe probleme externe, al preşedintelui rus.
În momentul arestării, luni seară, Diarra încerca să părăsescă ţara. Ordinul de arestare a fost dat de capitanul Amadou Sanogo, liderul loviturii de stat din martie.
La scurt timp după reţinere, Diarra a demisionat în cadrul unei intervenţii televizate.
"Complexitatea situaţiei este evidentă de vreme ce ONU are în vedere o operaţiune militară şi nu o misiune de pace", a spus reprezentantul Kremlinului, Mikhail Margelov.
"Intervenţia militară va fi dusă la capăt chiar dacă se va ajunge la o înţelegere pentru o soluţie politică de rezolvare a crizei", a adăugat oficialul rus.
Diarra a devenit premier în cadrul guvernului interimar format în aprilie, după ce armata a cedat puterea liderilor civili.
Săptămâna trecută Diarra a organizat o demonstraţie în care se cerea intervenţia imediată a forţelor internaţionale pentru a recupera nordul ţării, deţinut în prezent grupuri armate rebele.
Bakary Mariko, purtătorul de cuvânt al armatei din Mali, a spus că fostul premier era suspectat că periclitează dialogul politic asupra tranziţiei către democraţia statală.
Arestarea primului ministru din Mali, Cheick Modibo Diarra, va destabiliza situaţia din ţara africană, a declarat un consilier pe probleme externe, al preşedintelui rus.
În momentul arestării, luni seară, Diarra încerca să părăsescă ţara. Ordinul de arestare a fost dat de capitanul Amadou Sanogo, liderul loviturii de stat din martie.
La scurt timp după reţinere, Diarra a demisionat în cadrul unei intervenţii televizate.
"Complexitatea situaţiei este evidentă de vreme ce ONU are în vedere o operaţiune militară şi nu o misiune de pace", a spus reprezent