Liderul interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, a declarat marţi că ştie că numele său este vehiculat pentru a ocupa portofoliul Sănătăţii, însă a precizat că doreşte să-şi desfăşoare activitatea în Parlament şi să aibă "un mandat mai puţin vizibil".
Nicolăescu a fost întrebat dacă doreşte să preia Ministerul Sănătăţii, având în vedere că a mai ocupat această poziţie în Guvernul Tăriceanu, iar numele său este vehiculat pentru acest minister.
"Se vehiculează, şi ce dacă? Acelaşi lucru spun în continuare: cred că locul meu este foarte bine ancorat în Parlamentul României, acolo unde am deja trei mandate, acuma Dumnezeu m-a ajutat să-l obţin pe al patrulea cu prijinul bucureştenilor şi sper să-mi fac datoria foarte bine acolo", a spus deputatul PNL.
Totodată, el a fost întrebat dacă va candida la şefia grupului PNL, pentru care se vor face alegeri în noua legislatură.
"Sunt colegi care mi-au cerut acest lucru, aş vrea să am un mandat mai puţin vizibil, adică să-mi văd efectiv de munca mea de parlamentar şi mai puţine funcţii, dar nu totdeauna decid eu singur", a mai spus Nicolăescu.