A făcut istorie în atletismul mondial, dominând săritura în înălţime timp de un deceniu, anii ’50-’60. Astăzi este preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Atletism şi preşedinte al Fundaţiei Atletismul Românesc. Iolanda Balaş Soter împlineşte mâine 76 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
Mi-am realizat visul pe plan sportiv
“Slavă Domnului, nu mă plictisesc. În afară de faptul că am rămas în Federaţia Română de Atletism, ca preşedinte de onoare, sunt de asemenea preşedinte al Fundaţiei Atletismul Românesc. Mă ocup de asigurarea celer mai bune condiţii, pe cât posibil, atleţilor noştri, care ne reprezintă ţara la diferite competiţii.
Precum ştiţi, m-am născut la Timişoara, un oraş în care viaţa sportivă era foarte amplă. Părinţii ne trimiteau să facem înot, să facem sport, să facem mişcare, un lucru deosebit dacă ne gândim că în alte părţi din ţară tocmai părinţii erau cei care interziceau copiilor să practice un sport, să-şi «piardă» timpul pe stadion. Am locuit în aceeaşi casă cu familia Lupşa, Luiza şi Eugen, campioni la atletism la vremea respectivă. Ei m-au văzut mai vioaie, m-au luat de mână şi m-au dus pentru prima dată pe Stadionul Progresul Electrica din Timişoara. La început a fost o joacă, o distracţie, apoi, mai târziu, joaca s-a transformat într-o treabă serioasă. Nu m-am despărţit de atletism nici acum, şi a fost foarte uşor pentru mine, fiindcă în clubul sportiv Progresul Electrica am întâlnit mari sportivi ai vremii, respectiv fraţii Raica, Ioan Soter, care a devenit antrenorul şi soţul meu, şi alţii care mi-au fost un exemplu în practicarea atletismului. Mai târziu m-am transferat la clubul CCA Steaua, după ce mai mulţi atleţi din Timişoara au venit la Bucureşti. Am părăsit mica familie din Timişoara şi am ajuns la o familie mare de sportivi în acest club. Marile performanţe care s-au obţinut nu numai în atle
