Criticul de teatru Doina Papp a schiţat, în monografia „O poveste cu Horaţiu”, portretul unui artist complet, cu descrieri cuprinzătoare ale vieţii şi ale carierei actorului, alături de aprecieri ale colegilor săi. Volumul cuprinde şi o galerie de fotografii inedite, care ni-l arată pe omul din spatele actorului. Horaţiu Mălăele răspândeşte bună dispoziţie când urcă pe scenă. Cu glume tandre, precum „M-am îmbrăcat în negru fiindcă am auzit că sunteţi morţi după mine”, actorul posedă rarul rar de a ţine sala trează şi în emoţie fără să facă aproape nimic. E un om înnebunit după munca sa: are un program extrem de încărcat, aleargă de colo-colo fără răgaz, iar atunci când unii sau alţii îi reproşează că munceşte prea mult, răspunsul lui Mălăele e invariabil: „Aşa mă simt eu bine!”. Horaţiu Mălăele s-a născut în satul Tahomir din Târgu-Jiu. Are amintiri plăcute despre „părinţii lui olteni”, despre casă şi bunici. Pentru el, copilăria e „cadoul pe care ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat”. Mălăele a ajuns la Bucureşti într-un moment de glorie al teatrului românesc. A jucat primul rol în 1974, la Studioul Casandra, intepretându-l pe Fabinard, în spectacolul „Pălăria florentină” de Eugène Labiche, în regia lui Ovidiu Schumacher. A continuat apoi să interpreteze roluri pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, unde a fost încurajat şi promovat de regizoarea Cătălina Buzoianu. „Cu Horaţiu, spectacolul e întotdeauna un act de creaţie plin de surprize. L-am considerat întotdeauna fenomenal. Prietenia noastră are la bază o comunicare artistică exemplară, respect şi multă iubire.Horaţiu se impune ca artist total, deconcertant, mereu imprevizibil, într-un carusel ameţitor: lacrimă, tristeţe, surâs, burlesc, fantezie poetică. Râzi până la leşin, zâmbeşti scrâşnit, rânjeşti sarcastic. E provocator. Ca actor a atins culmile desăvârşirii”, a apreciat Cătălina Buzoia