"De bani gata", se zice. Expresia e superficială. Moralizatorii şi puriştii care cred că banul e imoral, uită că banul, sărmanul, e neutru şi că doar ceea ce faci cu el e moral sau imoral. Chestiune de voinţă, etică şi autocontrol, nu de cumul. Tot ei ignoră în mod voit că specimenele care scandalizează opinia publică cu fiţe şi bling-bling nu reflectă nici mediile avute, nici modul în care ele contribuie la societate, ci îşi ilustrează doar propria lipsă de educaţie şi stil.

Expresia tinde să-i grupeze pe toţi cei care beneficiază de o bunăstare la care se spune că nu au contribuit şi care dovedesc un apetit profund pentru cheltuieli extravagante; tabloidele trăiesc din a le exploata fiecare secundă petrecută lângă un Dom Perignon sau un Maserati (dar nu observă când un populist cu Rolls-Royce pretinde că e portavocea sărăcimii victimizate a ţării). Dacă societatea românească nu ar fi atât de captivată de etalonul financiar, s-ar fi văzut de mai multă vreme diferenţierile profunde din rândul "lumii cu bani", departe de a fi omogenă. Ar fi văzut, şi mai bine, că foarte mulţi din cei astfel etichetaţi cu maliţie, au în realitate vieţi în care munca e prezentă.

Averea nu e un criteriu de eşalonare socială. Da, ea contribuie la statut social şi influenţă, dar până la prestigiul social - Steaua Polară a ascensiunii într-o societate, mai ales în reconstrucţie - calea e lungă. Prestigiul nu derivă dintr-un venit. Şi nu ar putea-o face, pentru că lucrurile stau invers: venitul derivă din caracterul şi persoana economică a unui individ. Ceea ce construieşte o avere e dobândit din iniţiativă, din voinţă, din risc asumat, din responsabilitatea întreprinderii unor funcţii de certă greutate - la nivel public sau privat -, gestionate cu rezultate recunoscute ca pozitive, sau generând locuri de muncă (uneori sute). Prestigiul provine din reputaţia dobândită, capita