Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbări de directori, în şcoli din judeţul Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 11 decembrie 2012 ·

Unui număr de 17 directori adjuncţi de şcoli din judeţul Suceava le-a expirat mandatul luna trecută, iar alte trei mandate de directori urmează să expire pe 17 decembrie. Mai exact, pe 17 decembrie expiră contractele de management ale directorilor de la Liceul cu Program Sportiv, fostul SAM Pătrăuţi, acum Şcoala Gimnazială Pătrăuţi, şi Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul”. La această din urmă şcoală era directoare Michaella Melinte, care în acest an şcolar se află în Germania cu o bursă de studiu, în locul ei fiind numită profesoara Amalia Popescu.

Cei 20 manageri şcolari ocupau funcţia de conducere prin concurs, fiind printre puţinii directori care au participat la ultimul concurs organizat de Ministerul Educaţiei în anul 2008.

O parte din directorii cărora le-a expirat contractul pe 28 noiembrie au fost reconfirmaţi în funcţie, alţii au fost schimbaţi, majoritatea fiind directori de şcoli gimnaziale. Astfel, printre unităţile şcolare unde s-a schimbat conducerea se află Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni şi Colegiul „Tomşa Vodă” Solca, unde au fost schimbaţi directorii adjuncţi, Şcoala Gimnazială „Petru Muşat” din Siret şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Suceava, unde au fost numiţi directori noi. Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a emis pentru toţi decizii de numire pe funcţii de conducere, cu data de 1 decembrie, prin detaşare în interesul învăţământului, valabile până la sfârşitul anului şcolar în curs, aşa cum precizează legea şi metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar. Anul şcolar 2012-2013 a început cu schimbări la conducerea mai multor şcoli din judeţ. La începutul acestui an şcolar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a emis decizii de numire pentru 255 de directori de şcoli.

Unui număr de 17 directori adjuncţi de şcoli din judeţul Suceava le-a expirat mandatul luna

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a câștigat Supercupa României, după 2-1 cu CFR Cluj

HotNews acum 12 minute
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seară, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în tim

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 31 minute
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 58 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 2 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 37 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum o ora
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°