Rapid nu poate juca la anul în cupele europene
George Copos a depus pe 3 decembrie o cerere la Tribunalul Bucureşti prin care a cerut insolvenţa Rapidului.
Patronul rapidist speră ca prin această masură să salvaze clubul, care se află într-o situaţie foarte delicată din punct de vedere financiar. Astfel, ieri, Tribunalul Bucureşti a acceptat cererea de insolvenţă depusă de patronul giuleştenilor şi, oficial, Rapid a intrat în insolvenţă. De aseamenea, la următorul termen, judecătorul va stabili administratorul judiciar care se va ocupa, până la ieşirea din insolvenţă, de problemele giuleştenilor. În plus, odată cu declararea procedurii de insolvenţă, rapidiştii nu vor mai putea juca în sezonul viitor în cupele europene, în cazul în care se vor clasa la finalul sezonului pe unul din primele trei locuri.
UEFA nu acordă licenţă de participare cluburilor care au probleme financiare.