Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jumătate din localităţile Sălajului nu au primit alimentele de la UE

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Distribuţia ajutoarelor alimentare din fondurile Uniunii Europene se derulează anevoios în judeţul Sălaj. Până în acest moment, susţin reprezentanţii Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DASPC) Sălaj, doar 32 de primării din totalul celor 61 existente la nivel de judeţ au primit aceste alimente. Astfel, numărul sălăjenilor care au beneficiat de aceste pachete a ajuns la 23.674.

“Distribuirea ajutoarelor s-a făcut în funcţie de numărul de persoane care au dreptul la acest sprijin, în sensul că alimentele au ajuns mai întâi în oraşele şi comunele cu cei mai mulţi beneficiari. Au avut prioritate şi localităţile de la limita de judeţ, pentru că este iarnă, iar în cazul unor ninsori abundente ne va fi mult mai dificil să împărţim alimentele în acele zone”, ne-a declarat Violeta Milaş, directorul DASPC Sălaj. Potrivit spuselor sale, până în acest moment, Sălajul a primit 154 tone făină albă, 125,4 tone mălai, 19,25 tone paste făinoase, 14,7 tone biscuiţi, 173,7 tone orez, 99 tone zahăr, 7.200 litri ulei, 22 tone fasole, 32 tone mazăre la conservă, 38 tone roşii în bulion şi 19 tone bulion tomate. Aceasta reprezintă circa jumătate din totalul produselor ce trebuie să ajungă în judeţ, prin acordul de cooperare semnat între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi autorităţile judeţene. Din făină albă şi ulei au fost livrate cele mai mici cantităţi. Mai exact, spune Milaş, Sălajului i s-a alocat doar un sfert din cantitatea aferentă de făină, iar la ulei, doar a patruzecea parte.

În acest an, 38.380 de sălăjeni nevoiaşi au fost cuprinşi pe lista persoanelor care primesc alimente comunitare. Fiecăruia îi revin 6 kg făină albă, 5 kg făină de mălai, 800 g paste făinoase, 600 g biscuiţi, 7 kg orez, 4 kg zahăr, 7 litri ulei, 1 kg fasole, 2 cutii mazăre, 2 cutii în bulion şi 1 cutie bulion. Valoarea totală a ajutoarelor aferente Sălajulu

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 48 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 42 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°