Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbatere pentru parcarile dintre blocuri

Publicat in Arad Online, marți 11 decembrie 2012 ·

Scris de Adriana Barbu - ARAD. Se aşteaptă păreri despre modul cum ar trebui licitate locurile de parcare dintre blocuri. Primăria Arad va organiza marţi dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre care nu părea să ridice mari probleme la momentul votului, dar care a fost scos de pe ordinea de zi chiar înainte de vot pentru că se depusese o solicitare de dezbatere de care angajaţii Primăriei uitaseră.

Este vorba de proiectul de hotărâre privind completarea şi modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.439/2009, privind aprobarea “Regulamentului de atribuire/licitare a locurilor de parcare în parcările de reşedinţă din municipiul Arad”, care va intra în dezbatere publică marţi 11 decembrie, de la ora 15.00, în Sala 60 a Palatului Administrativ.

În textul hotărârii, Primăria indica că are de gând să completeze și să modifice în parte hotărârea CLM care aproba Regulamentul de atribuire/licitare a locurilor de parcare în parcările de reședință din municipiul Arad. Modificările vorbeau de modul în care vor fi atribuite locurile de parcare dintre blocuri, cine are întâietate și cine trebuie să mai aștepte, pe ce perioadă de timp se vor semna contractele de închiriere și când pierzi locul de parcare pe care le-ai licitat.

Municipalitatea dorea să schimbe regulile şi la perioada de închiriere a parcărilor dintre blocuri. Dacă până acum contractele se puteau închiria pe trei, şase sau 12 luni, propunerea de acum făcea referire la o închiriere pe o perioadă nedeterminată, cu posibilitatea de a fi reziliate unilateral cu o notificare prealabilă de 7 zile. Alte câteva reglementări legate de modul în care arădenii vor fi anunțați de licitaţii, de cine face parte din comisia de licitaţie şi cine gestionează situaţia era propuse şi ele a fi modificate.Eliminarea?

E posibil însă ca nu aceste reglementări să fi dus proiectul în dezbater

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 10 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 9 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°