Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întorsătură la Cluj: Buda şi Papahagi nu mai prind parlamentul. Intră Cătăniciu şi Oros

Publicat in Ziua de Cluj, marți 11 decembrie 2012 ·

În urma celei de a doua etape de redistribuire a mandatelor electorale, USL Cluj ajunge la 6 posturi de deputaţi din totalul de zece.

Întorsătură cu 180 de grade în stabilirea câştigătorilor alegerilor parlamentare din Cluj, la Camera Deputaţilor. Adrian Papahagi şi Daniel Buda pierd mandatele, deşi aveau cele mai bune scoruri dintre candidaţii ARD Cluj, iar coeficientul electoral îi îndreptăţea la câte un mandat. Cum a fost posibil? Biroul Electoral Central a atribuit mandatele abia după redistribuirea finală, când USL a primit 6 mandate, ARD - 2 iar UDMR şi PPDD câte unul.

În prima etapă a distribuirii, aşa cum arăta ZIUA de CLUJ de ieri, din cele 10 mandate de deputaţi, 8 au fost deja stabilite la nivel judeţean: 4 pentru USL, 2 pentru ARD şi câte unu spre UDMR şi PPDD. Etapa a doua trebuia să direcţioneze şi celelalte două mandate. Conform BEC, cele două mandate au fost atribuite tot USL Cluj. În aceste condiţii, după ce trei candidaţi USL au „închis" colegiile (Cornel Itu, Radu Zlati şi Elena Uioreanu), iar al patrulea - Aurelia Cristea - a obţinut cel mai mare număr de voturi, la prima redistribuire, după ce BEC a decis ca şi celelalte două colegii să revină tot USL, următorii plasaţi în ordinea numărului de voturi dintre candidaţii USL Cluj - Adrian Oros şi Steluţa Cătăniciu - devin parlamentari. În colegiile 1 şi 2, în detrimentul lui Papahagi şi al lui Buda.

În acest fel, conform algoritmului care cu o zi înainte îi dădea căştigători pe Adrian Papahagi şi pe Baniel Buda, cele două mandate ale ARD au mers spre ocupanţii locurilor 4 şi 5 în ierarhia voturilor celor 10 candidaţi ai ARD de pe Cluj. (Poziţia a treia în ierarhie, Petru Călian, avea colegiul deja câştigat de Aurelia Cristea. Astfel au devenit deputaţi Adrian Gurzău (colegiul 4) şi Vicenţiu Irimie (colegiul 8).

Camera Deputaţilor, vot pe judeţ

USL - 46,20% din voturi @

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 39 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 9 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum 2 ore
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°