Fotbaliştii lui Dinamo nu au mai văzut bani de patru luni, dar nici nu încearcă prin prestaţia lor de pe teren să le forţeze mâna oficialilor “roş-albilor”, pentru a-şi onora obligaţiile contractuale. Fotbaliştii lui Dinamo nu au mai văzut bani de patru luni, dar nici nu încearcă prin prestaţia lor de pe teren să le forţeze mâna oficialilor “roş-albilor”, pentru a-şi onora obligaţiile contractuale.
Fotbaliştii lui Dinamo şi-au exprimat făţiş nemulţumirea faţă de restanţele salariale pe care le au de primit, prin întârzierea startului partidei de la Iaşi cu câteva minute. În plus, unii dintre ei au făcut “grevă japoneză”, intrând pe teren cu o bandă albă de leucoplast pe braţ. Acţionarul Ionuţ Negoiţă, singurul conducător care a însoţit echipa, îi înţelege pe jucători: “E dreptul lor. A fost un protest paşnic, n-a afectat desfăşurarea meciului. Sper să rezolv lucrurile, dar nu depinde numai de mine. Pot să ajung eu acţionar majoritar, dar să fiu acţionar unic nu-mi doresc! Mi-am evaluat destul de bine potenţialul, nu am probleme financiare”.
Dorinel: «Nu câştigi fără să lupţi»
Pe de altă parte, Dorinel Munteanu, antrenorul “câinilor”, a fost nemulţumit mai ales de lipsa de implicare a unora dintre jucătorii săi: “Nu m-au mulţumit nici rezultatul, nici jocul. Le-am cerut atitudine, dar unii n-au avut-o. Nu poţi să câştigi un joc fără să lupţi pentru minge. Diger greu acest egal, unii n-au înţeles ce le-am cerut, şi asta mă supără rău. Dinamo duce lipsă de continuitate pentru că nu se dă totul. Am încredere în echipă, dar şi răbdarea mea are o limită. Dacă nu se schimbă ceva în pauza de iarnă, vom avea probleme”. Cum s-ar zice, “câinii” urlă după bani, “Munti” urlă la ei!
foto: Octavian Cocoloș