Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Relu Fenechiu: "Vizez un post de ministru, o să vedem care". Antonescu afirma că "sută la sută va fi ministru"

Publicat in Gandul, marți 11 decembrie 2012 · ·

Deputatul PNL Relu Fenechiu a declarat, marţi, că vizează un post de ministru, precizând că se vor întruni toate forurile USL şi vor lua o decizie cu privire la o viitoare colaborare cu UDMR.

"Visez un post de ministru. O să vedem care", a spus Relu Fenechiu la instanţa supremă, care judecă dosarul "Transformatorul", în care deputatul PNL a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu.

Întrebat despre o posibilă colaborare a USL cu UDMR, Relu Fenechiu a răspuns: "Ne vom întruni în toate forurile USL şi vom lua o decizie cu privire la viitoarele colaborări".

Întrebat cum comentează afirmaţia preşedintelui potrivit căreia nu acceptă miniştri cu dosare penale, Relu Fenechiu a spus că "dosar penal înseamnă că cineva îţi face o reclamaţie şi că un procuror dă curs acelei reclamaţii".

"Dacă acel procuror mai are şi interesul de a face ceva rău, imediat oricine poate avea dosar penal. Eu consider că până în momentul în care nu există o hotărâre judecătorească definitivă, orice cetăţean poate fi considerat nevinovat. Traian Băsescu este singurul din Europa ales cu trei dosare penale pe rol. Deci chiar este ultimul om din ţara asta care ar trebui să vorbească", a adăugat Relu Fenechiu.

Liberalul Relu Fenechiu a câştigat un nou mandat de parlamentar în judeţul Iaşi, în colegiul Tomeşti.

Liderul PNL, Crin Antonescu, declara, în 23 noiembrie, că îi va propune pe Relu Fenechiu şi Varujan Vosganian ca miniştri în viitorul Cabinet Ponta, în cazul în care Uniunea se va afla la guvernare după alegerile din 9 decembrie.

Într-un discurs ţinut atunci la Iaşi în faţa primarilor şi liderilor de organizaţii PSD şi PNL din judeţ, Crin Antonescu i s-a adresat lui Fenechiu spunându-i "domnule ministru".

Antonescu afirma că "sută la sută Fenechiu va fi ministru", adăugând că, "în proporţie de 99 la sută", şi Varujan Vosga

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 22 minute
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 2 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

AEP reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale: competitorii trebuie să respecte prevederile legale şi să nu continue propaganda electorală

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda el

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 55 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°