De peste 3.000 de ani, şoarecii sunt indispensabili pentru cercetările din domeniul medicinei, relatează repubblica.it

Povestea şoarecilor începe în urmă cu peste 3.100 de ani. În China secolului XII înainte de Hristos a apărut această pasiune pentru creşterea şi încrucişarea acestor mici mamifere. Scopul era clar: să aibă şoricei cu lungimi şi culori diferite, blăniţă omogenă sau pătată, ochişori negri, maro sau albaştri şi variate dimensiuni. Oamenii acelor vremi s-au orientat spre şoareci deoarece aceştia erau mici, rezistenţi, mâncau orice, fiind uşor de crescut. Gradul ridicat de prolificitate (până la 100 de pui pe an pentru fiecare femelă) a asigurat apariţia rapidă a unor mutaţii genetice naturale. Şoarecele mult visat s-a obţinut apoi prin încrucişarea tipurilor preferate, astfel încât trăsăturile să fie transmise din generaţie în generaţie. În mod similar, de la speciile sălbatice au fost selecţionate plantele de cultivat, animalele de crescut pentru a hrăni omul, pentru a-l ajuta sau pentru a-i ţine companie. Însă, doar şoarecele a devenit protagonistul studiilor din domeniul biomedicinei, iar meritul revine unei alte caracteristici: viteza. În cei trei ani de viaţă ai săi concentrează durata bolilor. Astfel, o tumoare care la om îşi manifestă primele simptome după zece ani, în câteva luni este foarte bine dezvoltată şi se poate stabili la ce substanţe este sensibilă. Deşi există specii (cum ar fi câinii, porcii şi primatele) care sunt chiar mai strâns legate de oameni decât şoarecii, experimentele cu aceste animale mari sunt costisitoare şi ridică anumite probleme de natură etică. Având în vedere dimensiunile lor reduse şi timpului scurt de generare şi reproducere, utilizarea şoarecilor pentru diferitele experimente este relativ simplă şi necostisitoare. În plus, având în vedere că aceştia au fost utilizaţi pe scară largă în cercetare de zeci de