Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciurel ştie cine va fi directorul CE Oltenia

Publicat in Pandurul, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Laurenţiu Ciurel ştie pe cine va desemna Ministerul Economiei director general executiv al Complexului Energetic Oltenia, după selecţia făcută de firma Kienbaum. Cel mai probabil, în scurt timp se va da publicităţii numele acestuia, când vom afla că firma Kienbaum, cea care a fost plătită cu zeci de mii de euro pentru identificarea unui manager privat pentru CEO, a găsit că CV-ul lui Laurenţiu Ciurel este impresionat şi că, acesta şi numai aceasta, trebuie să conducă în continuare compania.

Pandurul a solicitat informaţii pe Legea 544, privind accesul liber la informaţii publice, de la Ministerul Economiei, referitor la Consiliul de Supraveghere şi numirea directorului general la CEO şi nu a primit până acum nici un răspuns. Nu ne rămâne decât să interpretăm micile declaraţii pe care cu greu le obţinem. Şefa firmei Kienbaum România, care se ocupă de selectarea membrilor Consiliului de Supraveghere şi a managerului, Loreda Dragomir Teodorescu, a fost singura persoană care oferea informaţii despre acest proces important pentru judeţul nostru. Până acum trei săptămâni! Ultima informaţie dată a fost aceea că firma Kienbaum a trimis la Ministerul Economiei o listă scurtă, cu 12 nume, pentru Consiliul Supraveghere al CEO.

Ziarul Pandurul a făcut solicitare la Ministerul Economiei şi la CEO pentru aflarea numelor de pe listă. CEO a transmis că nu ştie, iar de la Minister nu am primit niciun răspuns.

Contactată telefonic, Loreda Teodorescu a menţionat că nu este abilitată să dea informaţii. Ieri, Loreda Dragomir Teodorescu a declarat din nou că nu mai are voie să dea declaraţii presei, dar întrebările pot fi adresate „domnului Ciurel, Ministerului Economiei sau OPSPI (n.red-Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie“.

Sperăm ca Loreda Teodorescu, cea care a răspuns întrebărilor jurnaliştilor din Gorj, realizând importanţa subiect

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Multe evenimente în Braşov, azi, în Ziua Culturii Naţionale

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Ziua de azi, 15 ianuarie, când este Ziua Culturii Naţionale, va fi plină de evenimente în judeţul Braşov. Pentru a marca această zi s-au pregătit atât instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Braşov, cât şi cele din subordinea Consiliului Ju

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 6 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 10 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 11 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 5 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 11 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Anchetă în Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion, adresate „imigranților ilegali”

HotNews acum 8 ore
Autoritățile din Germania au început o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternativa Dreaptă (AfD) a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranților ilegali”, ca parte a campaniei pentru alegeril

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-7°
mie.

-7°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°