Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amânare în dosarul "Motorina"

Publicat in Brasovul Tau, marți 11 decembrie 2012 ·

Magistraţii Tribunalului Braşov au amânat, cu o săptămână, pronunţarea privind solicitarea lui Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, care a cerut restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov în care este acuzat de evaziune fiscală cu produse petroliere cu un prejudiciu de peste 21 de milioane de lei la bugetul de stat. La termenul din 4 decembrie, Sorin Blejnar a cerut instanţei restituirea dosarului la Parchet, pronunţarea la solicitare urmând să aibă loc în 11 decembrie, dar magistraţii au anunţat astăzi că pronunţarea va avea loc în 18 decembrie. Sorin Blejnar a invocat nulitatea urmăririi penale, raportat la faptul că nu sunt descrise faptele care i se impută, nici în Rezoluţia de începere a urmăririi penale, nici la punerea în mişcare a urmăririi penale şi în rechizitoriu. Alături de Sorin Blejnar, in acest dosar, a fost trimis în judecată şi fostul său şef de cabinet Codruţ Marta, dispărut de câteva luni şi de care nu se ştie nimic până în prezent, şi alte 21 de persoane.Prejudiciul produs bugetului de stat prin neplata accizelor şi a impozitului pe profit în urma operaţiunilor comerciale cu produse petroliere accizabile se ridică la 21,3 milioane de lei. Procesul a început în luna octombrie la Tribunalul Braşov.

Magistraţii Tribunalului Braşov au amânat, cu o săptămână, pronunţarea privind solicitarea lui Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, care a cerut restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov în care este acuzat de evaziune fiscală cu produse petroliere cu un prejudiciu de peste 21 de milioane de lei la bugetul de stat. La termenul din 4 decembrie, Sorin Blejnar a cerut instanţei restituirea dosarului la Parchet, pronunţarea la solicitare urmând să aibă loc în 11 decembrie, dar magistraţii au anunţat astăzi că pronunţarea va avea loc în 18 decembrie. Sorin Blejnar a invocat nulitatea urmăririi penale, raportat la

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO. Plan Roșu de Intervenție activat la Iași! Accident grav între un autocar și un autocamion!

Ziua Constanta acum 39 minute
Un accident rutier produs s-a produs azi, 23 mai, între un autocar și un autocamion, în localitatea Lețcani, Iași. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul R

Cine este Stelian Bujduveanu, viceprimarul care preia conducerea Primăriei Capitalei după demisia lui Nicușor Dan

HotNews acum 3 ore
Stelian Bujduveanu a fost ales pentru prima dată consilier general în 2016, iar în decembrie 2020 a fost ales pentru prima dată viceprimar, funcție pe care și-a menținut-o și în următorul mandat. Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a

Donald Trump anunţă că a avut loc „un schimb major de prizonieri” între Rusia şi Ucraina. Ce a mai transmis liderul de la Casa Albă

HotNews acum 50 minute
Donald Trump a anunţat vineri că tocmai s-a încheiat un schimb major de prizonieri între Rusia şi Ucraina. Anunțul preşedintelui american vine la o săptămână după discuțiile purtate de cele două părți la Istanbul, potrivit Reuters, citată de News.ro

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Medicover Investment a companiilor din România ale Synlab International

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Medicover Investment BV intenționează să preia companiile, din România, care apartin Synlab International GmbH, și anume: Synlab West SRL, Laboratoarele Synlab SRL, Zostalab SRL, Medsense Servic

Nicuşor Dan: Cred că nu se pune problema eliminării cotei de 9% pentru alimentele de bază. Încerc să nu se ia în calcul nici măcar mărirea TVA de la 19 la 21%

HotNews acum 3 ore
Președintele ales Nicușor Dan a declarat vineri că luni după-amiază sau marți va începe consultările cu partidele parlamentare pentru formarea noului guvern, iar acestea vor dura 3-4 săptămâni. Despre discuțiile avute cu ministrul Finanțelor, el a s

Doliu la FCSB. A încetat din viaţă Radu Paligora

Gandul acum 2 ore
FCSB, CFR Cluj şi Farul Constanţa au transmis condoleanțe, după ce fostul medic al celor trei echipe, Radu Paligora, a încetat din viaţă la vârsta de 50 de ani. Radu Paligora a fost medicul FCSB zece ani, în perioada 2004 – 2014. Acesta avea problem

Aproape 300 de mineri sunt blocaţi într-o mină de aur din Africa de Sud, la peste 3 km adâncime

HotNews acum o ora
Minerii au rămas blocați joi, în jurul orei locale 22:00 (23:00 ora României), într-unul dintre puţurile minei de aur Kloof, de lângă Johannesburg, a transmis Sindicatul Naţional al Minierilor (NUM). Potrivit companiei care se ocupa de mină, este vo

Inspectorul antifraudă prins în flagrant când lua mită a fost reținut. Ce trebuia să „rezolve” pentru 20.000 de euro

Adevarul acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore față de inspectorul antifraudă prins în f

Bernadette Szocs și Sofia Polcanova s-au calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de Tenis de Masă

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bernadette Szocs (30 de ani) și Sofia Polcanova (30 de ani) s-au calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de Tenis de Masă, în timp ce Adina Diaconu (25 de ani) și Maria Xiao (31 de ani) au fost eliminate. pe care și le-au adjudecat cu 11-7

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/28°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°