Capodoperă de caritate: Marian Iancu i-a făcut Timişoarei un cadou plătit scump de suporteri.

Timişoara e una dintre echipele care se zbate în post-istorie. Timpul a stat pe loc, după retrogradare şi intrarea în insolvenţă. Au existat semne de viaţă, e drept, fuziunea cu ACS Recaş, de pildă, dar prea puţine pentru ceea ce însemna fotbalul bănăţean.

Această pauză de la istorie, în care trecutul pare mai aproape şi mai viu decît prezentul, a fost tulburată, săptămîna trecută, de o ştire. Unele ziare locale au descris-o drept “uluitoare”, altele, precum “Timişoara Express”, s-au abţinut de la entuziasm şi s-au întrebat dacă nu e cumva vorba despre o pomană electorală inedită. Ştirea, în varianta seacă, este următoarea: Marian Iancu a cedat gratuit palmaresul, numele şi culorile lui Poli către Consiluiul Local, Consiliul Judeţean, Universitatea Polithenică din oraş şi Asociaţiei FC Politehnica Timişoara.

E vorba despre palmaresul, culorile şi numele pentru care s-a ieşit în stradă, pentru care fosta conducere a lui Poli a purtat echipa prin tribunale, sportive sau civile, pentru care mii de fani au tremurat, au sperat şi au strigat.

Pe moment, gestul lui Marian Iancu nu foloseşte la nimic. Avocaţii încă studiază dacă actul nu e lovit de nulitate, legal vorbind. Iar din punctul de vedere al regulamentelor din fotbal, abia din sezonul viitor, echipa Timişoarei care a fuzionat cu Recaş şi care joacă în Liga 2 ar putea intra în posesia identităţii vechii echipe.

Primarul Nicolae Robu exultă de pe acum: “Nu poate nimeni aduce argumente că, de la Revoluţie încoace, a existat o Poli mai Poli ca această echipă”. Asta o vor hotărî cei responsabili cu definiţia spiritului unei echipe, adică suporterii. Dar problema fotbalului din Timişoara este alta. Cum de a fost posibil ca, de la Revoluţie încoace, să apară atît de multe Poli? Întîi, o Poli deţinută